Primaria Baia Mare se va muta intr-o alta locatie

Primaria Baia Mare se va muta intr-o alta locatie

Primaria Baia Mare se va muta intr-o alta locatie

În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş. a prezenta câteva din proiectele municipalităţii. La întâlnire au participat majoritatea directorilor şi şefii de servicii din Primărie.

În primul rând s-a înaintat Autorităţii Naţionale a Funcţionarilor Publici noua organigramă a municipiului Baia Mare, în care din 18 posturi de directori ai autorităţii locale patru dispar. În cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS), din cinci posturi de director vor fi reduse două, iar la Teatrul Municipal, din două posturi de director va dispărea unul. „Serviciul Public Ambient Urban intră într-o formulă de compensare a activităţii pe care o are SC DRUSAL, de care suntem nemulţumiţi cum activează în municipiu şi cum îşi realizează atribuţiile conform contractului. În paralel, se va face procedura de concesiune a serviciilor de salubrizare, întreţinere zone verzi şi întreţinere drumuri. După pasul de desfiinţare a Serviciului Public Ambient Urban (SPAU) şi concesionarea serviciilor acestuia, se va organiza şi SPAS. Pentru postul de director general al SPAS, nici unul dintre candidaţi nu s-a calificat şi se va relua concursul. În prezent, SPAU are peste 200 de angajaţi, cu o eficienţă sub nivelul celor mai mici aşteptări pe care le avem. La fel este şi la SPAS, unde numărul de personal este exagerat în raport cu serviciile pe care le oferă. Singura preocupare pe care o avem, împreună cu SPAS, este cea legată de asanarea pungilor de sărăcie Craica, Pirită, Ferneziu, Cuprom, Horea. Există şi o preocupare de construire a unor cartiere cu caracter social, nu pentru comunităţile rome, în zona Pirită, Craica, Ferneziu, demolând tot ce înseamnă mizerie. Provocarea pentru municipiul Baia Mare, în acest an, va fi legată de asanarea acestor zone”, spune primarul Cătălin Cherecheş.

Demolarea unor garaje pentru construcţia unei parcări supraterane

Un alt proiect vizează reurbanizarea oraşului. În acest sens, din luna martie începe acţiunea de reurbanizare prin demolarea garajelor, în zona Munteniei şi Culturii (în spatele Universităţii „Vasile Goldiş – Liceul „Mihai Eminescu”). Aici se vor construi parcări supraterane, P+2, astfel încât numărul locurilor de parcare să crească semnificativ. O altă zonă, care va fi dată ca exemplu, cu organizare la sol a parcărilor, va fi cea dintre Liceul „Vasile Lucaciu” şi strada Progresului. Se studiază, împreună cu proiectanţii, ca în zona străzii Florilor să se construiască o parcare subterană, reorganizându-se ulterior parcul din zonă. Până la mijlocul acestui an se vor face demersuri pentru demolarea garajelor şi demararea noilor investiţii. În Centrul Istoric (Centrul Vechi) se intenţionează construirea de parcări subterane. În faţa Complexului „Minerul” pe cca o jumătate din suprafaţă şi în Piaţa Păcii, unde vor fi cca 500 locuri de parcare. Având în vedere că ambele pieţe vor intra în reabilitare, pe proiecte de finanţare europene, se impune realizarea parcărilor înainte de demararea lucrărilor de reabilitare. Săptămâna viitoare se va finaliza exproprierea clădirii Minerul, iar după reabilitarea ei, Primăria Baia Mare îşi va muta sediul aici. După concesionarea serviciului de salubrizare, întreţinere zone verzi, reabilitarea drumurilor şi administrarea parcărilor, se vor face două investiţii importante salubrizarea stradală şi curăţenia în oraş, cu tot ce presupune, investiţii în utilaje, personal, program, mod de acţiune etc. „Având în vedere că proiectul de Management Integrat al Deşeurilor Manajere este unul fără viitor, Baia Mare va face serviciul de salubrizare în aşa fel ca cetăţenii să nu mai achite nici o factură lunară pentru acest serviciu, iar pentru deşeuri se vor găsi soluţii de ardere, care să producă şi energie. În acest an se va reglementa situaţia, astfel că municipiul Baia Mare va achita, din taxe şi impozite, costurile salubrizării menajere”, spune primarul Cătălin Cherecheş

Vasile Gherman.

Comments