Primarul din Jilava, Adrian Mladin, condamnat definitiv la 5 ani si 10 luni inchisoare

Primarul din Jilava, Adrian Mladin, condamnat definitiv la 5 ani si 10 luni inchisoare

Primarul din Jilava, Adrian Mladin, condamnat definitiv la 5 ani si 10 luni inchisoare

În același dosar, fostul primar al comunei Snagov Apostol Mușat a primit 4 ani de închisoare cu executare, scrie Agerpres.

Pedepsele aplicate celor doi de instanța supremă sunt mai mici decât cele date de Curtea de Apel București în martie 2014, când Adrian Mladin luase 7 ani, iar Apostol Mușat 5 ani.

Alte condamnări definitive în dosar: Roxana Curpene (notar public) — doi ani închisoare cu suspendare, Ovidiu Szasz (finul primarului din Jilava) — 5 ani cu executare, Marinică Bozdoro (administrator societăți comerciale) — 3 ani cu executare, Suliman Vildan (administrator societăți comerciale) — 3 ani cu suspendare, Ion Scăețeanu — 3 ani cu suspendare, Gheorghe Roman (fost vicepreședinte CJ Ilfov) — 3 ani cu suspendare, Eugenia Cuțaru (notar) — 2 ani cu suspendare.

De asemenea, instanța a mai dispus ca Adrian Mladin să îi restituie lui Puiu Florian suma de 50.000 de euro.

Primarul comunei Jilava, Adrian Mladin, și fostul primar al comunei Snagov Apostol Mușat au fost trimiși în judecată pe 14 februarie 2012 de procurorii DNA, primul fiind acuzat de luare de mită, fals intelectual în forma participației improprii, instigare la infracțiunea de spălare a banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție, iar Apostol Mușat de trafic de influență, în formă continuată, fals intelectual, în forma participației improprii, instigare la infracțiunea de spălare a banilor și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție.

Alături de aceștia au mai fost trimiși în judecată Gheorghe Roman, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov; finul primarului comunei Jilava, Ovidiu Szasz; Ion Scaețeanu, persoană din anturajul primarului comunei Snagov; Roxana Curpene, notar public; Eugenia Cuțaru, notar public; Valentin Octavian Lungu, administrator de societăți comerciale; Marinică Bozdoro, administrator de societăți comerciale; Florin Văcaru, administrator de societăți comerciale; Vildan Suliman, administrator de societăți comerciale.

Potrivit anchetatorilor, în perioada martie — noiembrie 2011, Adrian Mladin, Apostol Mușat, Ovidiu Szasz, Gheorghe Roman și Ion Scaețeanu, în schimbul unor sume de bani cerute drept mită de la o persoană (denunțător în dosar), au acționat în vederea întocmirii unui plan parcelar, avizării acestuia și emiterii documentelor cadastrale, astfel încât să fie intabulate terenurile pe care denunțătorul le achiziționase anterior.

"Terenurile, în suprafață totală de 23,8 hectare, situate în extravilanul comunei Jilava, județul Ilfov, erau amplasate într-o zonă în care nu exista un plan parcelar și, deci, nu puteau fi intabulate. Interesul denunțătorului era ca aceste terenuri să fie învecinate unul cu celălalt, pentru ca, după întocmirea planului parcelar și eliberarea documentelor cadastrale, acestea să poată fi alipite/ unite într-un singur lot în evidențele funciare și apoi vândute unei societăți comerciale", susțin procurorii.

Astfel, în calitate de primar al comunei Jilava, Adrian Mladin i-a pretins denunțătorului suma de 500.000 euro, din care, la data de 19 septembrie, a primit 50.000 euro, pentru a dispune întocmirea de către Comisia Locală de Fond Funciar a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului, în suprafață totală de 23,8 ha, iar loturile să fie alipite.

De asemenea, primarul Adrian Mladin s-a angajat să își exercite influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directoarei Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov pentru a o determina să avizeze planul parcelar și să emită documentele cadastrale în vederea alipirii terenurilor în cauză.

"La data de 28 iulie 2011, inculpatul Mladin Adrian l-a determinat pe finul său Szasz Ovidiu să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunțătorul, prin care acesta din urmă să îi cedeze drepturile asupra a două terenuri. În realitate, acest contract a fost încheiat doar pentru a garanta și a ascunde săvârșirea infracțiunii de luare de mită", mai arată procurorii.

Potrivit sursei citate, în contextul în care întocmirea planului parcelar trena, a intervenit și Apostol Mușat care, în calitate de primar al comunei Snagov, a lăsat să se creadă că are influență asupra primarului Adrian Mladin și asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare Ilfov și că, în virtutea acestei influențe, ar putea să grăbească demersurile de obținere a documentelor cadastrale pentru denunțător. În schimb, i-a pretins denunțătorului, direct și prin intermediar, suma de 1.100.000 euro.

"Pentru a ascunde și garanta obținerea mitei, primarul Mușat Apostol l-a determinat pe învinuitul Scaețeanu Ion să întocmească, la notariat, la data de 6 iulie 2011, un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul, din care să rezulte că Scaețeanu Ion l-ar fi împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită (1.100.000 euro), iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului. În cele din urmă însă Scaețeanu Ion a încheiat contractul de împrumut pe suma de 2.500.000 euro", arată DNA.

De asemenea, în perioada iulie — septembrie 2011, notarul public Roxana Curpene l-a sprijinit și ajutat pe Scaețeanu în toate demersurile acestuia făcute în vederea obținerii sumei de 2.500.000 euro drept mită de la denunțător, inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul.

La rândul său, prin intermediul primarului comunei Snagov, inculpatul Gheorghe Roman, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Ilfov, a pretins suma de 100.000 euro denunțătorului, lăsând să se creadă că are influență asupra directoarei Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov, astfel încât să o determine să avizeze planul parcelar întocmit de Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Jilava, în care erau incluse toate terenurile denunțătorului și a emite, cât mai urgent posibil, documentele cadastrale pentru aceste terenuri, arată DNA.

În cursul anului 2011, planul parcelar a fost întocmit, iar Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ilfov a emis documentele cadastrale respective.

Recent, Adrian Mladin a fost trimis în judecată de DNA într-un alt dosar, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, spălare de bani și fals în declarații.

Mladin i-a denunțat în alte dosare pe fostul ministru Cristian David și pe fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, Tomiță Neagu.

Articole recomandate

Comments