Primarul unei comune din Vaslui, retinut pentru fraudarea alegerilor

Primarul unei comune din Vaslui, retinut pentru fraudarea alegerilor

Primarul unei comune din Vaslui, retinut pentru fraudarea alegerilor

Politistii vasluieni au retinut patru barbati si o femeie, acuzati de comiterea infractiunilor de fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals si abuz in serviciu in legatura cu derularea procesului electoral de pe 27 septembrie, acestia fiind plasati apoi sub control judiciar.

Pentru aceleasi fapte mai sunt cercetate in stare de libertate alte doua persoane, au informat reprezentantii Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Vaslui.

"In urma cercetarilor efectuate de catre politistii, s-a stabilit ca cele sapte persoane ar fi participat atat in calitate de autori, dar si complici, la savarsirea infractiunilor cercetate. Acestia ar fi solicitat, procurat, intocmit si folosit, mai multe adeverinte medicale intocmite si eliberate in fals. Adeverintele, pe care erau consemnate situatii nereale, au fost folosite la intocmirea in fals a unor cereri de votare prin intermediul urnei speciale mobile, fara ca persoanele inscrise pe respectivele adeverinte sa sufere de afectiuni medicale care sa le faca netransportabile, in vederea exercitarii dreptului de a vota. Totodata, persoanele inscrise pe respectivele adeverinte nu ar fi avut cunostinta despre acestea si nici nu le-ar fi solicitat", se arata intr-un comunicat de presa remis de IPJ Vaslui.

Ulterior, pe data de 27 septembrie, comisiile de votare de la toate cele trei sectii de pe raza comunei Ibanesti au desemnat membri care s-au deplasat cu urna speciala mobila la domiciliile persoanelor in numele carora au fost formulate cereri, pentru ca acestea sa-si exercite dreptul de vot.

"Ca urmare a administrarii probatoriului, politistii au luat fata de patru barbati si o femeie masura retinerii pentru o perioada de 24 de ore, iar in cursul zilei de astazi (8 octombrie, n.r.) acestia au fost prezentati Parchetului de pe langa Judecatoria Barlad care a dispus masura preventiva a controlului judiciar, pentru o perioada de 60 de zile. Doua persoane sunt cercetate in stare de libertate. In cauza sunt continuate cercetarile pentru stabilirea activitatii infractionale a persoanelor implicate", a mai precizat sursa citata.

Comments