PROGRAMUL COMPLET – Sambata, 13 mai, Noaptea muzeelor 2023: vezi ce au pregatit 13 muzee din Maramur...

NOAPTEA MUZEELOR 2023. Sambata, 13 mai 2023, are loc o noua editie a evenimentului Noaptea muzeelor, un eveniment desfasurat la nivel international si aflat anul acesta la a 19-a editie (evenimentul a fost initiat de Ministerul Culturii si Comunicarii din Franta si in prezent este patronat de Consiliul Europei, UNESCO si Consiliul International al Muzeelor). Evenimentul, care contribuie la conturarea identitatii culturale, este celebrat prin aprinderea luminilor si deschiderea portilor in aceeasi noapte de muzee din zeci de tari.

&

Aceasta scriere va prezinta programul complet al celor 13 muzee din Maramures (7 din Baia Mare si 4 din Sighetu Marmatiei).

&

BAIA MARE

Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Maramures

Orar: 18.00-23.30 (ultima intrare)

Locatie: str. Monetariei nr. 1-3, Baia-Mare

Acces: gratuit

&

PROGRAM

Servicii de ghidaj de specialitate in expozitiile permanente:

o ,,Descoperiri de Epoca Bronzului in zona Lapusului"

o ,,Baia Mare – oras liber regal"

o ,,Baia Mare-Piata Cetatii"

o ,,Tot inainte! Elev in Romania comunista!"

o ,,Suba Zoltan – Omul din spatele aparatului de fotografiat"

o ,,Minerit si civilizatie in Maramures", expozitie unica in Romania

o ,,Arme din patrimoniul muzeului

&

Pe langa acestea, vizitatorii se vor putea bucura si de doua expozitii temporare:

o ,,Am si eu o jucarie la muzeu", (curator de expozitie: muzeograf dr. Oana Alexandra Chirila) – sunt expuse jocuri si jucarii imprumutate muzeului de catre membrii comunitatii baimarene. Obiectele, importante in istoriile personale, de multe ori suprapuse, ale maramuresenilor, sunt mai noi, mai vechi sau chiar transmise din generatie in generatie. Astfel, prin ochi de copil, expozitia prezinta nu doar o imagine a transformarilor socio-economice prin care a trecut si trece judetul nostru, ci si metamorfozele conceptului de ,,copilarie" de-a lungul timpului. Expozitia va ramane deschisa pana in 5 iunie.

o ,,Mari aviatori brasoveni", itinerata de la Muzeul ,,Casa Muresenilor" Brasov, (curator de expozitie: muzeograf Traian-Constantin Dumbraveanu). Expozitia prezinta activitatea in domeniul aviatiei a patru aviatori militari din cel de-Al Doilea Razboi Mondial: comandor Ioan Milu, comandor Emil Droc, comandor Eugeniu Parvulescu si comandor Dan Vizanty, comandorul Ioan Penes din Primul Razboi Mondial si, de asemenea, va fi prezentat aviatorul Albert Ziegler, constructor si promotor al aviatiei romanesti si mondiale. Expozitia cuprinde si machete de avioane, tablete de diferite dimensiuni, unde sunt prezentate in permanenta filme despre aviatori, precum si cateva obiecte personale care le-au apartinut acestora.

&

La finalul traseului expozitional, vizitatorii vor putea achizitiona de la standul redeschis intr-o noua locatie diverse suveniruri realizate din materiale sustenabile, precum si exemplare din publicatiile muzeului. De asemenea, in acelasi spatiu, Libraria Carturesti Baia Mare va avea un stand cu vanzare unde vor prezenta carti recente/bestsellers din domeniul Istorie, cu precadere carti cu subiect istoric pentru copii si adolescenti.

&

Bastionul Macelarilor

Locatie: Piata Izvoarelor nr. 1, Baia Mare

Orar: 18.00-23.30 (23.30 ultima intrare)

Acces: gratuit

&

PROGRAM

In exterior, in curtea Bastionului (in zona pergolei), va putea fi vizitata expozitia "Gradina Vie – spatiu urban pentru biodiversitate". Tot in curte, in timpul programului special de vizitare, se vor desfasura diferite ateliere de mestesuguri/crafting si educatie ecologica, cu participare gratuita pentru public (adulti si copii).

&

In interiorul Turnului, va putea fi vizitata expozitia ,,La arme!... in muzeu" – Armament medieval (XV-XVIII) din patrimoniul Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Maramures". Colectia de arme medievale a Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Maramures s-a format la inceputul secolului XX prin inregistrarea unor importante piese donate muzeului de catre persoane fizice (50 de arme albe si de foc), iar mai tarziu prin donatii ale unor importante institutii, care achizitionasera de-a lungul vremii un numar de arme medievale, precum Primaria Baia Mare (pusti, halebarde, varfuri de lance) si arhiva orasului Baia Mare (buzdugane). Azi aceste piese fac parte din fondul vechi al patrimoniului muzeal baimarean.

&

Muzeul Judetean de Arta <>

Locatie: str. 1 Mai nr. 8, Baia Mare

Orar: 17.00-24.00 (24.00 ultima intrare)

Acces: vizitatorii pot alege tipul de bilet pe care il primesc – gratuit, 1 leu, 2 lei, 3 lei, 5 lei, 6 lei, 10 lei, 12 lei

&

PROGRAM

17.00-24.00: Vizitarea expozitiei permanente ,,Centrul Artistic Baia Mare. Repere Europene intre traditii si inovatii";

17.00-24.00: Vizitarea expozitiei temporare ,,Avangarda si contemporaneitate";

17.00-24.00: Vizitarea proiectului microexpozitional ,,Hollosy Simon – Cetatea Hustului";

17.00-24.00: Amintiri colorate (pictura pe panza si photo corner); intr-un spatiu amenajat sub forma unui atelier de artist, vizitatorii vor avea posibilitatea de a picta o lucrare colectiva si de a-si realiza fotografii individuale sau de grup (participarea se face prin achitarea unei taxe de 5 lei). Lucrarea realizata de vizitatori va fi expusa la intrarea in spatiul expozitional al muzeului in perioada 16-30 mai 2023;

17.00-19.00: Atelier de creatie (participarea se face pe baza unei programari prealabile, in limita a 12 participanti. Activitatea se adreseaza persoanelor cu varsta de peste 10 ani. Taxa de participare este de 20 lei. Programarile se fac telefonic la 0740142781 sau prin e-mail la adresa [email protected]);

18.00-19.30: desfasurarea concursului ,,Identifica cei mai reprezentativi artisti din expozitia permanenta" (participantii la concurs vor primi la intrarea in muzeu o fisa de participare care va contine o intrebare referitoare la artistii a caror lucrari se regasesc in expozitia permanenta a muzeului. Primii trei participanti care raspund corect la intrebare vor primi un premiu format dintr-un pachet de albume si carti editate de catre muzeu);

20.00-23.00: proiectie de filme documentare din domeniul artei baimarene.

&

Muzeul Judetean de Etnografie si Arta Populara Maramures

Locatie: str. Dealul Florilor nr. 1, Baia Mare

Orar: 18.00-23.30 (23.30 ultima intrare)

Acces: gratuit

&

PROGRAM

In Cladirea Pavilionara, expozitia permanenta ,,Lemnul in comunitatea traditionala – de la leagan, la mormant" ofera o viziune asupra celor mai importante momente si obiceiuri din viata oamenilor din comunitatea traditionala, iar expozilia temporara ,,Oamenii satelor", al carui autor este Patricia Toma, va purta pasii vizitatorilor in cultura rurala vazuta prin obiectivul aparatului foto. A fost pregatita si o cabina foto pentru ca vizitatorii/doritorii sa ramana, pe langa informatii, si cu o fotografie-suvenir. De asemenea, va fi organizata o tombola cu premii si multe alte surprize.

&

Muzeul Satului – Sectia in aer liber

Locatie: str. Dealul Florilor nr. 1, Baia Mare

Orar: 18.00-20.00 (20.00 ultima intrare)

Acces: gratuit

&

PROGRAM

o Expozitia permanenta;

o Vizitatorii pot sa participe la o vanatoare de comori in Satul de pe Deal pe care o vor descoperi printr-o aplicatie interactiva.

&

Muzeul de Mineralogie Victor Gorduza

Locatie: Bd. Traian nr. 8, Baia-Mare

Orar: 18.00-24.00 (23.30 ultima intrare)

Acces: gratuit

&

PROGRAM

  1. Vizitarea expozitiei permanente
  2. Vizitarea expozitiilor temporare:
  • "Lumina de la capatul tunelului";
  • ,,Minerale in filatelia romaneasca";
  • ,,Minera(i)logic";
  • ,,30 de ani de expozitii".
  • Proiectie de filme documentare din domeniul stiintelor naturii.
  • Ora 20.00: program artistic – Concert sustinut de Corul ,,Sf. Ioan Damaschinul" al Departamentului de Teologie Ortodoxa ,,Iustinian Arhiepiscopul", dirijat de Pr. lect. univ. dr. Covaciu Aurelian Petrica, din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare.

&

Muzeul de Stiinte Astronomice – Planetariu

Locatie: str. George Cosbuc, nr. 16, Baia Mare

Orar: 17.00-23.30 (23.30 ultima intrare)

Acces: gratuit

&

PROGRAM

o Orele 17.00-21.00: activitati educationale (stiinta interactiva);

o Sarbatorind ,,Inceputurile planetariului...". Este Noaptea Planetarienilor – spectacole de planetariu la orele: 17.00, 18.00, 19.00, 20.00, 21.00, 22.00);

o Cu ochii pe cer: observatii astronomice (orele: 21.00-23.30): planetele Venus si Marte, ISS (Statia Spatiala Internationala), Stelele Spica si Arctururs, Roiul globular M3 (NGC5272) din Canes Venatici;

o Vizitarea expozitiilor de baza si permanente (17.00-22.00).

  1. ,,Sarbatorind centenarul planetariului. Primul capitol: ...Inceputurile... *(1923)"

&

Despre: Tehnica extrem de complexa a proiectoarelor de planetariu incadreaza aceste sisteme, fara nici o exagerare, intre stiinta si miracol. Planetariul este un simulator al cosmosului, iar capacitatea de a marsa intre punctele din spatiu si cele din timp, pe secvente ce acopera mai multe decenii – ii atribuie acestui instrument excelent de popularizare a stiintei prin demonstratie opto-mecanica si imersiv-digitala pseudonimul de ,,masina a timpului". Pe de alta parte, planetariul are o istorie dinamica nu doar prin tehnologie, ci si prin ghidajul in sine, prin scenariile de spectacole si coloanele sonore.

&

SIGHETU MARMATIEI

Muzeul de Istorie-Arheologie si Muzeul de Stiintele Naturii

Locatie: Piata Libertatii nr. 15, Sighetu-Marmatiei

Orar: 17.00-23.00 (23.00 ultima intrare)

Acces: gratuit

&

PROGRAM

Expozitii:

o Civilizatie preistorica disparuta in expozitia ,,Cultura Cucuteni" (Muzeul de Istorie-Arheologie);

o Jocuri create in Sighet in expozitia ,,Cum sa-ti creezi propriul joc" (Muzeul de Stiintele Naturii);

o ,,Joaca... tu urmezi" – ateliere de jocuri create la Sighet (Muzeul de Stiintele Naturii);

o ,,In cautarea sperantei" – expozitie de pictura. Autor: Bacs-Balea Daniela (Salile de expozitii temporare) ;

o Expozitie de pictura Traian Biltiu-Dancus, colectia Muzeului Maramuresan (Centrul Cultural pastoral Sf. Iosif Marturisitorul);

o Arta Lemnului in Maramures, colectia Muzeului Maramuresan (Centrul Cultural pastoral Sf. Iosif Marturisitorul).

&

Muzeul Etnografic al Maramuresului

Locatie: str. Bogdan Voda nr. 1, Sighetu-Marmatiei

Orar: 17.00-23.00 (23.00 ultima intrare)

Acces: gratuit

&

PROGRAM

Expozitii

o Vernisajul expozitiei ,,Mostenirea saseasca" – partener: Muzeul ASTRA Sibiu;

o Despre povestile straielor populare in expozitia ,,Dincolo de poveste. Graiul straielor mostenite" – 12 muzee partenere ;

o Sacralitate, icoane si iconari in expozitia ,,Isus trecand prin Inviere!" – partener Muzeul Tarii Fagarasului ,,Valer Literat".

&

Muzeul satului maramuresean

Locatie: str. Muzeului nr. 1, Sighetu Marmatiei

Orar: 17.00-23.00 (23.00 ultima intrare)

Acces: gratuit

&

PROGRAM

o Tur nocturn si o seara de film.

&

Casa memoriala Elie Wiesel

Locatie: str. Tudor Vladimirescu nr. 1, Sighetu-Marmatiei

Orar: 17.00-23.00 (23.00 ultima intrare)

Acces: gratuit

&

PROGRAM

o Seara de film.

&

Andreea SZABO

Articolul PROGRAMUL COMPLET – Sambata, 13 mai, Noaptea muzeelor 2023: vezi ce au pregatit 13 muzee din Maramures (Baia Mare si Sighetu Marmatiei) pe care le poti vizita gratuit apare prima data in 2mnews.

Comments