PS Nicodim a resfintit biserica de la Meris

PS Nicodim a resfintit biserica de la Meris

PS Nicodim a resfintit biserica de la Meris

Datorită numărului mare de credincioşi prezenţi la acest moment important din viaţa parohiei, ierarhul mehedinţenilor a săvârşit Sfânta Liturghie lângă sfântul locaş.
Biserica de la Meriş poartă hramul „ Sf. Ier. Nicolae si Sf. Mc. Gheorghe” şi a fost zidită între anii 1878-1887.

Între anii 1979-1982 a fost restaurată pictura şi a fost resfinţită. Întrucât, cu trecerea timpului, sfântul locaş de închinăciune a suferit degradări atât în interior cât şi în exterior, între anii 2012-2016 au avut loc, prin contribuţia localnicilor, o serie de lucrări, precum consolidarea temeliei bisericii, refacerea faţadei, refacerea acoperişului şi a învelitoarei de cupru, restaurarea picturii în pridvor, ş.a.

Aceste eforturi deosebite au fost realizate prin implicarea preotul paroh Vilceanu Gheorghe.

Comments