Rafinament: Seara cu jazz & wine. Peet Project revine in Baia Mare. Unde canta si cat costa intrarea

Rafinament: Seara cu jazz & wine. Peet Project revine in Baia Mare. Unde canta si cat costa intrarea

Sambata, iubitorii muzicii de calitate sunt invitati la spectacolul trupei Peet Project, in Crama Millennium, din Baia Mare. Cei cinci instrumentisti au acceptat invitatia de a canta din nou pentru baimareni, dupa alte trei concerte sustinute in centrul vechi, in 2014.

Peet Project este o formatie infiintata in Ungaria, in 2009, a carei abordare muzicala imbina elemente din jazz, pop si funk, dand nastere unui sound original, cu creionari personale ale pieselor interpretate. Recunoasterea internationala a venit in 2013, cand au obtinut distinctia ,,Artistul debutant al anului", la Catalina Island Jazz Festival (SUA).

In 2014, Peter Ferencz (alias Peet) a inceput sa lucreze la cel mai complex album al grupului (,,Love"), iar prima piesa ,,Jazz and wine", cea mai cunoscuta dintre creatiile trupei, a ajuns in ierarhia Billboard Smoth Jazz, precum si in primele 20 de piese in clasamentul pieselor de smooth jazz din SUA. Performanta le-a adus si celebritatea, artistii primind tot mai multe solicitari de a canta la diverse festivaluri internationale.

Cel mai important dintre acestea este cel de la Mallorca (de referinta pentru jazz-ul european), unde Peet Project a concertat in 2016, formatia maghiara primind invitatia de a participa din nou, in mai, 2018.

In Crama Millennium, din centrul vechi al Baii Mari, Peet Project va canta sambata, 4 noiembrie, incepand cu ora 21. Intrarea este libera pentru toti clientii localului, care vor putea savura un strop veritabil de jazz & wine. Evenimentul face parte dintr-o serie de concerte pe care Peet Project le sustine in Romania, dupa ce formatia a participat la mai multe festivaluri organizate in Statele Unite, in a doua parte a lunii octombrie.

Mai jos, cateva piese cantate in Baia Mare, in anul 2014.

ZiarMM



The post Rafinament: Seara cu jazz & wine. Peet Project revine in Baia Mare. Unde canta si cat costa intrarea appeared first on ZiarMM.

Comments