Raspunsul Budapestei dupa pozitia MAE la mesajele transmise de Katalin Novak la Sumuleu Ciuc

Raspunsul Budapestei dupa pozitia MAE la mesajele transmise de Katalin Novak la Sumuleu Ciuc

Raspunsul Budapestei dupa pozitia MAE la mesajele transmise de Katalin Novak la Sumuleu Ciuc


Protestul Ministerului roman de Externe in urma mesajelor postate de presedinta Ungariei, Katalin Novak, in timpul vizitei efectuate in Transilvania este ,,exagerat si nejustificat, insa nu este unul neobisnuit", a transmis Presedintia Ungariei, pentru publicatia ungara Mandiner, citata de News.ro.


Potrivit Presedintiei Ungariei, postarea in cauza, care a fost inspirata de Imnul Secuiesc intonat la pelerinajul de la Sumuleu Ciuc, poate fi regasita in continuare pe pagina de social media a Presedintiei.


,,Pentru a cita salutul reformat din Transilvania: <>", a transmis Presedintia Ungariei, pentru publicatia citata.


Sambata, 27 mai, sute de mii de oameni, inclusiv din Ungaria, Australia, Suedia si SUA, au participat la traditionalul pelerinaj de Rusalii de la Sumuleu Ciuc, judetul Harghita, considerat cel mai mare din Europa Centrala si de Est.


Printre cei prezenti s-a aflat si presedinta Ungariei, Katalin Novak. Ulterior participarii, presedinta Ungariei a publicat, pe pagina ei de Facebook, un videoclip cu imnul tinutului Secuiesc, insotit de mesajul ,,Nu lasa sa piara Ardealul, Doamne".


Ministerul Afacerilor Externe a catalogat mesajele ,,neadecvate" si a anuntat ca l-a contactat pe ambasadorul Ungariei la Bucuresti, intr-un comunicat transmis duminica, 28 mai.


,,MAE roman l-a contactat prompt pe ambasadorul Ungariei in Romania si a transmis dezaprobarea ferma cu privire la faptul ca, in pofida repetatelor apeluri ale partii romane la manifestarea retinerii in declaratii si mesaje publice in contextul vizitelor private efectuate de oficiali si politicieni ungari in Romania, si in contextul vizitei din aceste zile au fost lansate mesaje publice neadecvate, precum cel care vizeaza o regiune istorica a Romaniei", a transmis MAE.



Comments