Razboi in Ucraina, ziua 805: TikTok-ul, folosit de Rusia pentru a submina Ucraina. Cum a devenit pla...

UPDATE 20:25 - Statele UE au convenit ca veniturile din activele rusesti inghetate sa fie folosite pentru sustinerea militara a Ucrainei

Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele rusesti inghetate in urma sanctiunilor impuse Rusiei dupa invazia din Ucraina sa fie folosit pentru finantarea ajutorului militar oferit armatei ucrainene, a anuntat presedintia belgiana a Consiliului UE, relateaza agentiile AFP si EFE."Ambasadorii UE au convenit in principiu masuri asupra beneficiilor extraordinare rezultate din activele imobilizate ale Rusiei", a mentionat presedintia belgiana intr-un mesaj pe platforma X, adaugand ca acesti bani vor "servi la sustinerea redresarii si a apararii militare a Ucrainei".Propunerea in acest sens a venit in luna martie din partea Comisiei Europene. Executivul comunitar a cerut ca veniturile rezultate din activele rusesti inghetate, cum ar fi de exemplu dobanzile, sa fie utilizate pentru achizitia de arme si munitii destinate Ucrainei. Sumele obtinute din respectivele venituri sunt estimate intre 2,5 si 3 miliarde de euro anual.In urma sanctiunilor impuse dupa lansarea invaziei ruse asupra Ucrainei, statele blocului comunitar impreuna cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau in aur. Din aceasta suma, UE a inghetat active ale Bancii Centrale ruse in valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume, aproximativ 192 de miliarde de euro, fiind depozitata in Belgia sub forma de titluri de valoare si sume cash, iar casa de compensare Euroclear se ocupa de gestionarea acestor active.

UPDATE 19:10 - Parlamentul adopta un proiect de lege care da unda verde mobilizarii detinutilor in armata

Parlamentul de la Kiev a adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de detinuti sa mearga sa lupte pe front in schimbul unei amnistii, intr-un moment in care Ucraina incearca sa mobilizeze mai multi soldati impotriva trupelor Rusiei, relateaza AFP.Pe Facebook, deputata Olena Suliak, din partea partidului Slujitorul Poporului al presedintelui Volodimir Zelenski, a indicat ca textul a fost adoptat cu 279 de voturi "pentru", in a doua lectura. Acesta urmeaza sa fie de acum inaintat sefului parlamentului, iar apoi presedintelui ucrainean.Suliak a explicat ca masura se adreseaza exclusiv detinutilor voluntari si va fi necesar acordul autoritatilor militare dupa examinarea starii de sanatate fizica si psihica a acestora.Mobilizarea nu se va aplica in cazul detinutilor condamnati pentru anumite crime grave, in special "omucideri voluntare a peste doua persoane", violente sexuale, atingeri aduse securitatii nationale sau condamnari "grave" pentru coruptie, a detaliat Olena Suliak.Persoanele condamnate in timp ce ocupau functii politice importante nu vor fi eligibile pentru aceasta masura.Acesti puscariasi vor servi in unitati speciale ale armatei, a mai precizat ea.De asemenea, deputata ucraineana a indicat ca doar detinutii cu o pedeapsa mai mica de trei ani de inchisoare ar putea face o astfel de cerere.

UPDATE 17:15 - Oligarhul Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat

Procuratura ucraineana a anuntat miercuri investigarea unui "faimos om de afaceri", acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma sa fie comisa de un grup de asasini platiti, relateaza agentia EFE.Comunicatul procuraturii este insotit de o fotografie pixelata in care poate fi totusi distinsa fizionomia oligarhului Igor Kolomoiski, care a jucat un rol cheie in ascensiunea la putere a actualului presedinte Volodimir Zelenski.Kolomoiski se afla arest preventiv din septembrie si asteapta sa fie judecat dupa ce a fost pus sub acuzare in doua dosare penale pentru frauda si spalare de bani.In noul dosar anuntat miercuri, el este acuzat ca a platit un grup de infractori pentru a-l ucide pe directorul unui cabinet de avocatura care nu a anulat o decizie a unei adunari generale a actionarilor ce nu-i era favorabila. Conform presei ucrainene, este vorba despre o companie siderurgica in care Kolomoiski era actionar minoritar.Potrivit publicatiei Ukrainska Pravda, tentativa de asasinat a avut loc in anul 2003 in orasul Feodosia din peninsula Crimeea, astazi ocupata de Rusia. Asasinii au tintit in organele vitale ale victimei, care totusi a supravietuit. Autorii atacului au fost condamnati la pedepse cuprinse intre 6 si 12 ani de inchisoare, dar pana in prezent Kolomoiski a scapat de implicarea in acest caz.

UPDATE 13:48 - Lituania este gata sa trimita trupe in Ucraina, afirma premierul de la Vilnius

Lituania este pregatita sa isi trimita soldatii intr-o misiune de instruire in Ucraina, in ciuda amenintarilor nucleare pe care le lanseaza Rusia, a anuntat prim-ministrul lituanian Ingrida Simonyte, miercuri, intr-un interviu pentru Financial Times, potrivit The Moscow Times.

Afirmatiile premierului lituanian au venit in contextul in care Ministerul rus al apararii au anuntat exercitii cu arme nucleare tactice ca raspuns la ,,amenintarile si provocarile" Occidentului.

,,Daca ne-am gandi doar la raspunsul rusesc, atunci nu am trimite nimic. In fiecare saptamana auzi ca va fi lovit cineva cu arme nucleare", a declarat Simonyte pentru FT, in legatura cu posibilitatea de a fi trimise trupe lituaniene in Ucraina.

UPDATE 12:31 - Rusia ameninta ca va ataca trupele franceze, daca acestea vor fi trimise in Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franta ca, daca presedintele Emmanuel Macron va trimite trupe in Ucraina, atunci acestea vor fi vazute ca tinte legitime de catre armata rusa, relateaza Reuters.

Presedintele Macron a provocat controverse in februarie, spunand ca nu poate exclude desfasurarea de trupe terestre in Ucraina in viitor. Liderul francez a avertizat ca, daca Rusia va castiga in Ucraina, atunci credibilitatea Europei va fi redusa la zero. El si-a reconfirmat aceasta pozitie intr-un interviu recent acordat revistei The Economist.

"Este stiut faptul ca Macron insusi explica aceasta retorica prin dorinta de a crea un fel de ambiguitate strategica pentru Rusia", a comentat purtatoarea de cuvant a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova. "Trebuie sa il dezamagim - pentru noi situatia pare mai mult decat sigura", a adaugat Zaharova intr-un briefing de presa.

UPDATE 11:00 - SUA anunta daca trimit sau nu soldati in Ucraina. ,,Nu putem lasa Ucraina sa piarda razboiul"

Statele Unite nu intentioneaza sa isi trimita trupele in Ucraina, a declarat purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat american, Matthew Miller.

"Nu voi comenta declaratiile facute de membri ai Congresului. Presedintele a spus clar ca nu va trimite trupe americane sa lupte in Ucraina", a declarat el, comentand declaratia liderului democrat din Camera Reprezentantilor (camera inferioara a Congresului SUA), Hakeem Jeffries, care a afirmat ca Washingtonul va trebui probabil sa isi desfasoare trupele in zona de conflict din Ucraina in cazul unei infrangeri a Kievului.

"Nu putem lasa Ucraina sa cada, pentru ca, daca o va face, atunci exista o probabilitate semnificativa ca America sa fie nevoita sa intre in conflict - nu doar cu banii nostri, ci si cu militarii si militarii nostri", a declarat el intr-un interviu acordat televiziunii CBS, si citat de TASS

UPDATE 8:38 - Rusia a vizat instalatii energetice, intr-un atac aerian asupra Ucrainei / Deocamdata nu au fost raportate victime

Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalatii, intr-un atac care a vizat infrastructura energetica din intreaga tara, au declarat, miercuri, oficiali ucraineni din domeniul militar si energetic, transmite Reuters.

"Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice!", a scris ministrul ucrainean al Energiei, German Galuscenko, pe aplicatia de mesagerie Telegram.

Au fost vizate instalatiile de generare si transmitere a energiei electrice din regiunile Poltava, Kirovohrad, Zaporojie, Liov, Ivano-Frankivsk si Vinnitea, a adaugat el.

STIREA INITIALA

Ucraina a avertizat ca Rusia isi extinde utilizarea TikTok pentru a pune sub semnul intrebarii legitimitatea presedintiei lui Volodimir Zelenski si pentru a submina moralul natiunii, in timp ce Kremlinul isi exercita avantajul atat in spatiul cibernetic, cat si pe campul de lupta, scrie Bloomberg.

Rusia ,,pluseaza". Ameninta o tara NATO cu represalii, daca ucrainenii vor folosi armamentul trimis de acest stat

Legiunile de influenceri si roboti ai Rusiei se afla in spatele unei serii de videoclipuri virale TikTok care au ca punct zero data de 20 mai - data la care s-ar fi incheiat primul mandat al lui Zelenski daca ciclul electoral al tarii nu ar fi fost intrerupt din cauza legii martiale, potrivit lui Andriy Kovalenko, un oficial de rang inalt care se concentreaza pe diseminarea de informatii false de catre Rusia in timp de razboi.

,,Rusia ne domina pe TikTok datorita amplorii" operatiunii sale, a declarat Kovalenko, care conduce un departament din cadrul Consiliului pentru Securitate Nationala si Aparare, intr-un interviu la Kiev. ,,Rusii au inceput sa lucreze sistematic pe TikTok si utilizeaza cu succes aceasta platforma".

Comments