Razboi in Ucraina, ziua 943. Atac aerian rusesc asupra orasului Zaporojie: 16 victime - LIVE TEXT

Razboi in Ucraina, ziua 943. Atac aerian rusesc asupra orasului Zaporojie: 16 victime - LIVE TEXT

Razboi in Ucraina, ziua 943. Atac aerian rusesc asupra orasului Zaporojie: 16 victime - LIVE TEXT

UPDATE 17:00 Reprezentantii Rusiei au fost exclusi de la ceremoniile consacrate implinirii a 80 de ani de la eliberarea de catre Armata Rosie a lagarului mortii nazist Auschwitz-Birkenau, a anuntat luni muzeul Auschwitz, argumentand ca o ,,astfel de prezenta ar fi cinica" in contextul razboiului in Ucraina.

UPDATE 15:37 - O racheta balistica intercontinentala ,,Satan 2" a explodat pe poligonul de testare Plesetk, in Arhanghelsk. O noua racheta balistica intercontinentala (ICBM) grea ruseasca de tip Sarmat - denumita in Occident "Satan 2", cu o raza de actiune de 18.000 de kilometri si care poate transporta pana la 15 focoase nucleare - a explodat la un test esuat in jurul lui 21 septembrie, pe poligonul de testare de la Plesetk, in Arhanghelsk (nord-vest), la aproape 200 de kilometri de Marea Alba.

UPDATE 13.00 - Daca ar exista informatii oficiale despre ,,Planul de victoriei" al presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Kremlinul l-ar studia, a declarat luni Dmitri Peskov, informeaza Reuters.

UPDATE 12:00 - Ofensiva Ucrainei din regiunea Kursk din Rusia a ucis cel putin 31 de civili si a ranit 256 pana la 5 septembrie, a anuntat, luni, ministerul rus de Externe.

Ucraina a lansat, pe 6 august, cel mai mare atac strain asupra Rusiei de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial dupa ce a strapuns granita in regiunea Kursk, sustinuta de roiuri de drone si arme grele, inclusiv arme de fabricatie occidentala.

Rusia a declarat ca 131.000 de civili au parasit cele mai periculoase zone din regiunea Kursk.

UPDATE 10:30 - Rusia a pierdut 642.420 de soldati in Ucraina de la inceputul razboiului, sustine luni armata de la Kiev.

Potrivit sursei citate, 1.330 de mlitari rusi au fost eliminati in ultimele 24 de ore.

UPDATE: Numarul victimelor in atacul de la Zaporojie a ajuns la 16.

Cel putin 16 civili, inclusiv un baiat de 15 ani, au fost raniti duminica seara in raiduri aeriene ruse asupra orasului Zaporojie din sud-estul Ucrainei, au anuntat luni oficiali ucraineni citati de Reuters.

Guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, a transmis pe Telegram ca Rusia a lansat cel putin sapte raiduri aeriene asupra orasului si a zonei inconjuratoare, fiind avariate 13 cladiri de apartamente, institutii de invatamant, masini, garaje si case individuale.

Ministerul de interne ucrainean a mentionat pe Telegram ca, potrivit informatiilor preliminare, Rusia a folosit in raiduri bombe ghidate.

Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe cladiri de apartamente avariate, a precizat Ministerul de Interne al Ucrainei pe aplicatia de mesagerie Telegram.

Ministerul a mentionat ca, potrivit informatiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pentru a lovi Zaporojie.

Reuters nu a putut verifica in mod independent informatiile si nu a existat nicio reactie imediata din partea Rusiei.

Ambele parti neaga ca au vizat civili in atacurile lor, dar mii de civili au fost ucisi - marea majoritate ucraineni - in razboiul pe care Moscova l-a lansat cu o invazie la scara larga, in februarie 2022.

Serviciile de urgenta ucrainene au postat pe pagina lor de Facebook un videoclip in care apar salvatori care incearca sa indeparteze resturile si sa deblocheze intrarea intr-un apartament si care se ocupa de raniti, noaptea, in fata unei cladiri rezidentiale avariate.

Comments