Razboi Israel. Noua ofensiva in Rafah: Netanyahu a aprobat planurile de atac

Razboi Israel. Noua ofensiva in Rafah: Netanyahu a aprobat planurile de atac

Razboi Israel. Noua ofensiva in Rafah: Netanyahu a aprobat planurile de atac

,,Armata israeliana este pregatita pentru partea operationala si pentru evacuarea populatiei", se arata intr-un comunicat remis, vineri, presei, relateaza AFP preluata de HotNews.ro.

Benjamin Netanyahu promite de saptamani intregi ca va continua razboiul pana la eliminarea Hamas si a anuntat in repetate randuri o viitoare ofensiva impotriva Rafah, la frontiera inchisa cu Egiptul, unde, potrivit ONU, sunt adunati circa un milion si jumatate de palestinieni.

Washingtonul, la randul sau, si-a reiterat opozitia fata de orice ofensiva la Rafah care ar pune in pericol civilii refugiati acolo.

,,Voi continua sa resping presiunea. Vom intra in Rafah. Vom termina de eliminat batalioanele Hamas", a repetat el joi intr-un mesaj pe reteaua de socializare X.

Luna trecuta, premierul israelian a cerut armatei sa ii prezinte un plan de evacuare a civililor. Armata a prezentat un plan cabinetului de razboi la sfarsitul lunii februarie, dar nu au fost publicate detalii.

Aflat intr-o vizita la Viena, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat vineri ca ,,nu a vazut inca un plan" furnizat de israelieni, reiterand totodata ca Statele Unite cer un ,,plan clar care sa poata fi pus in aplicare".

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni ca printre palestinienii ucisi in timpul razboiului Israelului cu Hamas in Fasia Gaza se numara cel putin 13.000 de ,,teroristi" si a promis ca va continua ofensiva in sudul enclavei, o actiune pe care presedintele american Joe Biden a descris-o ca fiind ,,linia sa rosie", relateaza Reuters.

Conflictul din Gaza a provocat stramutarea majoritatii celor 2,3 milioane de locuitori ai teritoriului, iar in ultimele saptamani au avut loc scene haotice si incidente mortale in timpul distribuirii ajutoarelor.

Liderii Hamas au facut apel la marsuri masive de protest ale palestinienilor in timpul Ramadanului, iar analistii spun ca acest lucru ar putea avea ca scop sa exercite presiuni asupra Israelului pentru a oferi concesii in cadrul negocierilor de incetare a focului.

Comments