RAZBOI MURDAR INTRE TELEVIZIUNILE DE STIRI. Digi24 anunta scaderea numarului de reclame la Antena 3...

Digi24 a publicat pe siteul propriu o știre potrivit căreia

"Numărul de reclame difuzate de posturile Antena 3 și România TV a scăzut dramatic, în comparație cu perioada de dinaintea protestelor de stradă, scrie Paginademedia.ro. După primele proteste (cele din 22 ianuarie), o serie de clienți au renunțat în a se mai promova pe cele două televiziuni. Aproximativ 70 de branduri nu se mai regăsesc la Antena 3 și 80 la România TV."

Potrivit site-ului de media, citat de Digi24, "marți, 7 februarie. Antena 3 a difuzat 160 de reclame toată ziua. În urmă cu două săptămâni, înainte de protestele de stradă, postul de știri din grupul Intact avea pe post aproape 500 de reclame pe parcursul unei zile.

Scăderea este puternică și la România TV. Canalul lui Sebastian Ghiță a numărat, ieri, până în 300 de reclame, incluzând aici spoturi ale unor companii deținute sau controlate de Sebastian Ghiță, precum Winmasters. Acum două săptămâni, pe România TV erau, într-o singură zi, peste 500 de spoturi publicitare."

Atacul declanșat la adresa Antena 3 și România TV de către postul patronat de cunoscutul om de afaceri Zoltan Teszari este cel puțin ciudat cu atât mai mult cu cât scăderea numărului de reclame este pusă în legătură cu atitudinea posturilor rivale față de manifestațiile din ultimele 2 săptămâni. 

Potrivit datelor de audiență de ieri, clasamentul pe publicul comercial (18-49) a fost: pe primul loc a fost Antena 3, cu un punct de audiență, pe locul doi România TV cu 0,8 puncte de audiență, Pe trei, Digi24 cu 0,6, Realitatea TV, la mică distanță cu 0,5 și B1 TV cu 0,2. La audiența generală, Digi24 are sub un punct de audiență pe media zilei, față de 2,5 cât are Antena 3 și RTV - 2 puncte de audiență.

Comments