Romanii din Norvegia se confrunta cu o noua metoda de inselaciune. Ajung sa ramburseze credite de su...

,,Muncitori romani au fost fraudati de compatrioti, care, la adapostul firmelor pe care le conduc, le-au furat cartea de identitate bancara angajatilor si au accesat credite foarte mari, la diferite institutii de credit din Norvegia, in numele si pentru angajatul lor.

Multi dintre acestia au ramas in continuare cu datorii de sute de mii de euro, sume pe care nu au posibilitatea sa le achite. In timp ce platile au ajuns catre angajator, facturile si creantele de colectare a datoriilor ajung la muncitorul imigrant", avertizeaza Inspectia Muncii, prin intermediul unui comunicat de presa transmis de catre ITM Olt, citat de adevarul.ro.

Cum opereaza escrocii

Inselaciunea a fost posibila prin falsificarea foilor de salariu, falsificarea identitatii prin atribuirea de functii de conducere in firme sau, in cazuri mai elaborate, constituirea de firme in numele victimei, mai detaliaza documentul citat.

,,Facilitatorii solicita 20-30% din suma, copie dupa pasaport, CNP Norvegian si token bancar. Pe langa suma stabilita de comun acord, fraudatorii ,,imprumuta" alte sume considerabile fara stiinta, dar cu documentele pagubitului", avertizeaza autoritatea de munca din Romania.

Dat fiind faptul ca putem cadea prada acestor practici, autoritatile recomanda sa tratam cu maxima prudenta ofertele venite din partea firmelor de plasare a fortei de munca. Mai mult, ar trebui sa stim ca persoanele fizice nu au dreptul sa exercite activitati de mediere a angajarii cetatenilor romani in strainatate, dar si ca agentilor de plasare le este interzis sa perceapa tarif de mediere, comisioane sau alte taxe.

Comments