RUGBY - Victorie pentru CSM Stiinta Baia Mare in primul meci oficial din 2017

RUGBY - Victorie pentru CSM Stiinta Baia Mare in primul meci oficial din 2017

RUGBY Dupa o pauza de circa sase luni, vicecampioana Romaniei a poposit in capitala Moldovei la Iasi pentru primul meci oficial din acest an, o confruntare din cadrul celei de-a opta runde a SuperLigii de Rugby editia 2016-2017, desfasurata ieri, 26 martie 2017.

La mai putin de un minut de la startul partidei, fijianul de 31 de ani Taniela Maravunawasawasa pune dintr-o lovitura de pedeapsa primele puncte pe tabela de marcaj. Dupa alte cinci minute aripa tongana Sikuea Taliauli reuseste primul eseu, scorul devenind dupa transformare 9-10. Foarte rapid zimbri reusesc alte doua eseuri primul de penalizare in minutul 11 respectiv cel reusit in flancul stang de purtatorul tricoului cu numarul patru Florian Rosu. Uvertura fijiana reuseste ambele transformari si scorul la jumatatea primei reprize devine 24-0. Scorul avea sa se mentina pana la pauza, zimbri fiind la doar un singur eseu de obtinerea punctului bonus ofensiv.

Acesta avea sa vina in primul minut dupa pauza, pilierul Constantin Pristavita (originar din Pascani judetul Iasi) fiind cel ce marca al patrulea eseu pentru zimbri. Replica moldovenilor nu se lasa asteptata, aripa de 23 de ani Florin Neagu reusind sa culce in minutul 46 balonul in terenul de tinta al oaspetilor. Uvertura Daniel Plai transforma si scorul devine 7-31. La nici doua minute, inchizatorul Razvan Ailenei mareste din nou ecartul la 29 de puncte prin cel de-al cincilea eseu al vicecampioanei Romaniei.

La jumatatea reprizei secunde, fijianul Maravunawasawasa isi trece in cont si un prim eseu reusit in axul central, fiind totodata autor al celei de-a sasea transformari plus o lovitura de penalitate. Cu patru minute inainte de final, Maravunawasawasa fructifica o a doua lovitura de penalitate, reusind in plan personal sa marcheze 25 din totalul celor 48 de puncte ale zimbrilor baimareni.

C.S.Politehnica Iasi - C.S.M.Stiinta Baia Mare 7-48 (0-24)

Arbitrii: Madalin Garbau (Bucuresti), Virgil Ionita (Bucuresti), Ionut Flutur (Suceava)
Arbitrul nr. 4: Ionut Cremenitchi (Gura Humorului)
Obsevator: Clement Nemesniciuc (Iasi)

C.S.Politehnica Iasi: 15.Florin Neagu, 14.Sitanilei Semisi Tei, 13.Florin Curcan, 12.Mihai Vacaru, 11.Florin Mihai, 10.Daniel Plai, 9.Alexandru Vaman, 1.Vasile Balan, 2.Ionut Melecciu, 3.Bogdan Sasu, 4.Andrei Toader, 5.Cosmin Ratiu-cpt, 6.Andrei Chiriac, 7.Stefan Drusca, 8.Nicholas Moa
Rezerve: 16.Constantin Chiriac, 19.Marius Bisoc, 20.Adrian Bora, 21.Atelea Moa, 22.Adrian Rusu,
Antrenori: George Sava, Cosmin Ratiu

C.S.M.Stiinta Baia Mare: 15.Taniela Maravunawasawasa, 14.Sikuea Taliauli, 3.Alexandru Bucur, 12.John Leiataua, 11.Michael Doneghan, 10.George Oprea, 9.Bidzina Shamkaradze-cpt, 1.Constantin Pristavita, 2.Iuri Natriahvili, 3.Waisea Nilago, 4.Florian Rosu, 5.Marius Danila, 6.Mihai Dico, 7.Sean Morrell, 8.Razvan Ailenei
Rezerve: 16. Ovidiu Cojocaru, 17.Silviu Suciu, 18.Paul Rusu, 19.Andrei Iurea, 20Alexandru Palii, 21.Ionut Botezatu, 22.Sione Fakaosilea, 27.Johannes Van Heerden
Antrenor: Vasile Lucaci

Sursa

The post RUGBY - Victorie pentru CSM Stiinta Baia Mare in primul meci oficial din 2017 appeared first on actualmm.ro.

Comments