S-a descoperit secretul combaterii cancerului! Este detinut de elefanti

S-a descoperit secretul combaterii cancerului! Este detinut de elefanti

S-a descoperit secretul combaterii cancerului! Este detinut de elefanti

Epidemiologul Richard Peto, de la Universitatea Oxford, scria în 1970 că apariţia cancerului este influenţată de mărimea organismului în care se dezvoltă, precum şi de vârsta animalului. Celulele animalelor mari sau ale celor mai bătrâne s-ar fi dezvoltat de mai multe ori decât cele ale animalelor mici. Peto susţinea că există un mecanism biologic care protejează celulele de tumori în timp ce ele cresc şi îmbătrânesc, informează Nature, potrivit Descoperă

Conform unei cercetări actuale, elefanţii au 20 de copii ale genei p53 în timp ce oamenii şi alte mamifere au doar una. Gena este cunoscută pentru abilităţile sale de a suprima tumorile. 

Joshua Schiffman, oncolog pediatru şi cercetător din cadrul Universităţii din Utah, este specializat în tratarea copiilor cărora le lipseşte una dintre cele două alele ale genei p53. Biologul Carlo Maley a dezvăluit că genomul elefantului african conţine mai multe copii ale genei p53.

Cercetarea celor doi experţii dezvăluie faptul că elefanţii au copii în plus ai proteinei p53, sângele elefanţilor fiind mult mai sensibil la degradarea ADN-ului produsă de către radiaţii.

Articole recomandate


Comments