Scandalul ursilor agresivi. Ce solutie a gasit ministrul Mediului

Scandalul ursilor agresivi. Ce solutie a gasit ministrul Mediului

Scandalul ursilor agresivi. Ce solutie a gasit ministrul Mediului

Numarul alertelor raportate la 112 cu privire la atacurile ursilor a ajuns sa fie, in iunie, de 30-40 pe zi, iar problema ia amploare fapt pentru care trebuie sa elaboram cadrul legal pentru interventii imediate, a scris, marti, pe propria pagina de Facebook, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Barna Tanczos."Ieri dupa-amiaza (luni, 21 iunie 2021, n.r.) am avut o sedinta cu primarii, reprezentantii asociatiilor de vanatoare si asociatiilor fermierilor din judetul Harghita despre ordonanta care ar permite interventia imediata in situatiile de urgenta cauzate de ursi. In cadrul intalnirii am prezentat celor prezenti cele mai importante puncte din proiectul de ordonanta la care lucram, conform caruia in functie de gravitatea situatiei, ursii agresivi care ataca pe teritoriul localitatilor sa poata fi tranchilizati si relocati sau impuscati de o echipa formata de jandarmi si vanatori, in 24 ore dupa ce se semnaleaza prezenta ursului. Am oferi primariilor posibilitatea de a semna un contract cu asociatiile de vanatoare in vederea rezolvarii atacurilor ursilor prin interventie imediata. De asemenea in zonele de tampon ale localitatilor am oferi posibilitatea de prevenire prin alungarea, tranchilizarea si relocare sau impuscarea ursilor agresivi", mentioneaza ministrul.Conform oficialului, pe baza datelor din luna iunie, sunt inregistrate chiar si 30-40 de alerte pe zi la 112 din cauza atacurilor ursilor."Aproape ca nu trece zi fara sa auzim de victime omenesti. Problema a luat amploare, iar ministerul trebuie sa elaboreze cadrul legal pentru interventii imediate. Din fericire, sunt din ce in ce mai multi cei care constientizeaza gravitatea situatiei, atat la nivel parlamentar, cat si la nivelul Guvernului. In urmatoarele zile vom continua discutiile pe acest subiect", a punctat Tanczos.Ministrul Mediului a declarat, luni, ca propunerea legislativa privind interventia imediata in cazul ursilor care vin in zonele locuite va fi discutata in coalitia de guvernare si a punctat ca obligatia ministerului este sa apere cetatenii. Acesta a aratat ca oamenii din judetele unde se inregistreaza atacuri ale ursilor sunt "sub teroare", iar fenomenul devine din ce in ce mai periculos.Tanczos a vorbit si de faptul ca numarul ursilor a crescut constant, dupa 2016, cu 7-8 procente in fiecare an.In ultimele zile, doua persoane au fost atacate de urs in Harghita si se afla internate in stare grava la Spitalul Judetean de Urgenta din Miercurea Ciuc, prezenta acestor animale fiind semnalate aproape zilnic in unele localitati ale judetului.Jandarmii si politistii harghiteni au fost solicitati, in minivacanta de Rusalii, de 18 ori pentru alungarea ursilor a caror prezenta a fost semnalata in Baile Tusnad, Miercurea Ciuc, Voslabeni, Sicasau si Izvoru Muresului, o ursoaica cu trei pui intrand inclusiv in garajul primarului din Baile Tusnad, unde a produs stricaciuni.Conform Biroului de Presa al Inspectoratului Judetean de Jandarmi (IJJ) Harghita, cele 18 apeluri la numarul de urgenta 112 au fost inregistrate de sambata pana marti, cele mai multe semnaland prezenta ursilor in Baile Tusnad.

Comments