,,Scriitorii" din inchisori vor primi o scadere de 20 de zile din pedeapsa indiferent de cat scriu

,,Scriitorii" din inchisori vor primi o scadere de 20 de zile din pedeapsa indiferent de cat scriu

Actul normativ ar urma să intre în vigoare la 31 august.  În cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate de către o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de numărul acestora, se consideră maximum 20 de zile executate pe întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Mai mult, actul normativ adoptat de Executiv introduce o nouă procedură a elaborării, în penitenciare, a lucrărilor ştiinţifice şi invenţiilor brevetate şi a validării acestora.

Caracterul ştiinţific al lucrărilor elaborate de către deţinuţi este stabilit, potrivit dispoziţiilor legale de drept comun, de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, cu sprijinul logistic al Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.

Brevetarea invenţiilor se realizează de către Oficiliul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Pe durata elaborării de lucrări ştiinţifice sau de invenţii pot fi desfăşurate activităţi lucrative, fără ca acestea să se suprapună şi fără ca, însumată, durata desfăşurării tuturor acestor activităţi să depăşească durata prevăzută în legislaţia muncii. Lucrările ştiinţifice se pot elabora numai în domeniile şi specializările universitare stabilite de nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare. În cazul lucrărilor ştiinţifice sau invenţiilor brevetate realizate în coautorat, numărul zilelor considerate ca executate se împart proporţional la numărul de coautori. În cazul în care mai mulţi coautori sunt persoane private de libertate, procedura se aplică în mod individual fiecărui coautor, precizează Guvernul.

Articole recomandate

Comments