SE DISTRIBUIE Bilete la tratament in iulie,

SE DISTRIBUIE – Bilete la tratament in iulie, pentru pensionari

SE DISTRIBUIE Pensionarii maramureșeni care și-au depus cerere pentru a beneficia de un bilet la tratament în luna iulie au motiv de bucurie. Oficialii Casei Județene de Pensii Maramureș anunță că biletele au fost repartizate deja, iar distribuirea acestora se face începând de astăzi, 30 iunie.  

SE DISTRIBUIE Pentru această serie au fost distribuite județului nostru un număr de 358 de bilete, iar vârstnicii se vor putea prezenta în stațiuni începând cu data 24 iulie.

Daniela Vasile, purtător de cuvânt la Casa de Pensii Maramureș spune că pensionarii pot opta pentru sejururi în stațiuni precum 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Covasna, Geoagiu, Moneasa sau Olănești însă, adaugă ea, mai cu seamă în această perioadă cei mai mulți ar dori să se trateze în stațiuni situate pe malul Mării Negre. Din păcate însă, numărul de bilete alocate pentru stațiuni precum Eforie Nord, Mangalia sau Neptun este extrem de mic și nu depășește câteva zeci.

Solicitate în această perioadă sunt și stațiuni precum Covasna sau Geoagiu, cea din urmă fiind stațiunea pentru care sunt alocate cele mai multe locuri.

Biletele care le dau pensionarilor maramureșeni posibilitatea să meargă la tratament în luna iulie se pot ridica până pe data de 12 iulie, iar o zi mai târziu, pe 13 iulie, se va face redistribuirea celor rămase nevalorificate.

Până la această oră și-au depus cerere pentru un bilet de tratament aproximativ 6.900, din cei 117.000 pensionari câți numără Maramureșul.

Reamintim că pentru procurarea unui bilet de tratament/odihnă, pe lângă depunerea cererii, solicitantul trebuie să prezinte recomandările medicale și să achite costul biletului de tratament care este de 50% din pensia de asigurări sociale.

Sursă foto.

Comments