SE INCHIDE – Circulatia pe podul de la Agigea va fi inchisa incepand din 12 septembrie!

SE INCHIDE – Circulatia pe podul de la Agigea va fi inchisa incepand din 12 septembrie!

SE ÎNCHIDE. Circulația pe podul de la Agigea va fi închisă pe 12 septembrie, când vor începe și lucrările de reabilitare, iar termenul pentru deschiderea traficului pe două benzi este sfârșitul anului.

Anunțul a fost făcut de directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Cătălin Homor.

„La Podul de la Agigea, împreună cu constructorul, și după o evaluare internă și a cerinței de litoral a turiștilor, în sensul că litoralul încă reprezintă o atracție, am decis să închidem podul pe 12 septembrie și să începem lucrul cu această dată. Termen de deschidere a traficului pe două benzi este sfârșitul anului. Și, ținând cont că ne-am încadrat ca până la sfârșitul anului să deschidem traficul pe două benzi, am decis să amânăm un pic închiderea podului”, a spus Homor.

Acesta a dat asigurări că toate problemele legate de relația contractuală cu constructorul au fost rezolvate.

„În prezent, toate problemele legate de relația contractuală cu constructorul au fost rezolvate, altfel nu ar fi intrat în teren. Începând cu 12 septembrie se va relua lucrul acolo”, a precizat șeful de la CNADNR.
Până la demararea lucrărilor de reabilitare din 12 septembrie 2016 când podul va fi închis în totalitate, se vor prelungi restricţiile de circulaţie pe podul de la Agigea după cum urmează:
– viteza maximă de circulaţie 50 km/h;
– limitarea masei totale a vehiculelor la 5 tone;
– circulaţie se desfăşoară pe două benzi (cu închiderea benzilor marginale).

Rutele alternative de trafic până la închiderea totală din 12 septembrie 2016:

VARIANTA RECOMANDATĂ: Nod rutier A4 (intersecție cu DN 39, Agigea) – A4 (intrare port Constanța Sud) – podul nou peste Canalul Dunăre – Marea Neagră – bretea acces la DN 39A – DN 39A intersecție cu DN 39 – DN 39 ( Eforie Nord – Mangalia).

VARIANTA CU TRAFIC ÎNGREUNAT ȘI RESTRICȚII TONAJ: Nod rutier A4 (intersecție cu DN 39, Agigea) – DN 39 (prin AGIGEA) – DN 39A intersecție cu DN 39 – DN 39 ( Eforie Nord – Mangalia).

Sursa info

Comments