Semnarea acordului de normalizare a relatiilor Israel-Emirate va avea loc pe 15 septembrie, la Casa...

Presedintele american Donald Trump va gazdui pe 15 septembrie la Casa Alba o ceremonie de semnare a acordului de normalizare a relatiilor intre Israel si Emiratele Arabe Unite (EAU), a declarat marti un responsabil american, relateaza AFP si Reuters. Stabilirea de relatii diplomatice intre Israel si aliatii SUA din Orientul Mijlociu, printre care si bogatele monarhii din Golf, este un obiectiv al strategiei regionale a lui Donald Trump pentru a izola Iranul, dusman jurat al Washingtonului si al statului evreu. Acest acord face din EAU a treia tara araba care stabileste relatii diplomatice cu Israelul, dupa tratatele de pace incheiate de Egipt (1979) si Iordania (1994). In cadrul acordului, anuntat la Casa Alba pe 13 august dupa 18 luni de discutii, statul din Golf a fost de acord sa normalizeze relatiile cu Israel, iar autoritatile de la Tel Aviv au fost de acord sa suspende temporar planurile de anexare a unei portiuni din Cisiordania. Oficialul de la Casa Alba a mai declarat, sub acoperirea anonimatului, ca premierul israelian Benjamin Netanyahu si ministrul de externe al EAU, seicul Abdullah bin Zayed al-Nahyan, vor conduce cele doua delegatii la ceremonie.AGERPRES/(AS - editor: Florin Stefan, editor online: Andreea Preda)

Comments