Sesizarea referitoare la Legea privind sistemul asigurarilor pentru somaj, discutata pe 25 noiembrie...

PNL sustine in sesizarea transmisa CCR ca majorarea etapizata a indicelui social de referinta (ISR) nu respecta reglementarile de tehnica normativa in sensul in care reglementarea este impredictibila si contradictorie. Astfel, ei afirma ca este incalcat principiul securitatii juridice."Legea adoptata de Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala, incalca tehnica normativa deoarece reglementeaza dincolo de vointa exprimata prin expunerea de motive de initiatorii actului normativ care au avut in vedere strict modificarea cuantumului indemnizatiei de somaj, fapt subliniat si de Consiliul Legislativ. Mai mult, adoptarea legii genereaza impredictibilitate, destinatarii normei, organele de aplicare, cat si beneficiarii prestatiilor sociale fiind in imposibilitate de a determina cuantumul unor prestatii sociale stabilite in cuantum fix, dar care se raporteaza, in constructia lor, la valoarea ISR", sustin liberalii.Deputatii PNL mentioneaza ca motivarea legii nu prevede impactul financiar asupra bugetului general consolidat, impactul asupra sistemului juridic, precum si consultarile derulate."Legea (...) nu respecta dispozitiile constitutionale in privinta obligatiei legiuitorului de a indica sursa de finantare atunci cand adopta legi cu impact asupra bugetului general consolidat al statului. Sunt incalcate dispozitiile art. 111 alin. (1) si ale art. 138 alin. (5) din Constitutia Romaniei", se arata in sesizare.De asemenea, se indica faptul ca legea a fost adoptata in absenta analizei obligatorii asupra impactului financiar al solutiilor legislative.Liberalii solicita CCR sa constate si ca aceasta lege este neconstitutionala in ansamblul sau, mai arata sursa citata.

Comments