Situatie crunta intr-o ferma din Germania. Muncitorii lucreaza chiar si 14 ore pe zi, de luni pana duminica: ,,Chiar si mersul la toaleta este jenant"

Situatie crunta intr-o ferma din Germania. Muncitorii lucreaza chiar si 14 ore pe zi, de luni pana d...

Aceasta a lucrat sub acoperire intr-o astfel de ferma pentru a documenta conditiile de munca, experienta sa fiind relatata si de The Guardian. Ferma este gestionata de Edyta si Marcus, iar Uhlova a decis sa se alature echipei pentru a intelege situatia dificila cu care se confrunta muncitorii migranti, forta principala din spatele industriei alimentare europene.

Experimentul de succes facut de o jurnalista pentru a scoate la iveala neregulile

Jurnalista a gasit locul de munca pe un site polonez, dupa ce a aflat ca multi polonezi lucreaza in agricultura in Germania. Din start, i s-a comunicat ca va munci sapte zile pe saptamana, minim 10 ore pe zi, pentru un salariu de 6,20 euro pe ora. Conditiile de lucru erau dure, iar muncitorii nu aveau zile libere fixe.

In prima zi, Uhlova a primit sarcina de a taia ceapa si alte legume pentru ambalare. Femeile din ferma i-au explicat repede regulile nescrise ale locului de munca: pauzele erau rare si nu exista un orar stabilit. Munca era epuizanta, cu ore lungi de stat in picioare, iar multi muncitori sufereau de dureri la nivelul mainilor si incheieturilor din cauza volumului mare de munca.

Marturii cutremuratoare de la ferma

Un alt aspect socant era sistemul dublu de raportare a orelor lucrate. Muncitorii completau doua foi de pontaj: una reala, cu orele efective, si una oficiala, care arata un numar mai mic de ore pentru a respecta normele legale. Desi angajatorii pareau sa respecte formalitatile, realitatea din teren era diferita. In plus, inspectori de la autoritatile germane veneau in controale, dar lucratorii erau instruiti sa minta despre conditiile lor.

,,Lucrez cu diferite femei, una dupa alta, toate sunt dragute. Una chiar imi spune sa curat ceapa, ca ea o va taia. Chiar si mersul la toaleta este jenant, deoarece este clar ca nu ar trebui sa o facem foarte des. Inapoi la hotel, toata lumea se inghesuie in jurul celor doua sobe pentru a-si pregati pranzul. Stau de vorba cu Sabina si Ewelina, o mama si o fiica poloneza. Sabina are trei copii in Polonia. Sotul Sabinei a parasit-o pe ea si pe copii cu ani in urma, asa ca are nevoie de un venit. Ea ii trimite bani surorii ei, dar si fiicei si nepotului ei.

Tocam si curatam ceapa, ardeii, rosiile, radacinoasele, dovleceii, varza alba si castravetii. Incep sa ma doara incheieturile si gramezile de varza par sa nu se termine niciodata.

In prima zi, tura se termina la ora 18.00. Sabina se ofera sa mearga cu mine intr-un magazin ca sa-mi iau cateva lucruri de care am nevoie. Ea isi spala parul si isi pune tocuri inalte, desi va trebui sa mergem 3 km pe drum pentru a ajunge acolo. Inteleg ca uneori vrea sa se aranjeze ca sa arate bine. Mi-a explicat cum sunt organizate contractele. E simplu: lucrezi un anumit numar de ore, dar se inregistreaza un numar mai mic. Ca urmare, indeplinesti cerintele legale pentru numarul de ore si salariul minim pe ora.

Contractul pe care il semnez in jurul zilei a treia corespunde probabil codului muncii din Germania. Dar primesc doua foi de raport de lucru. Pe una notez orele efective lucrate iar pe cealalta, foaia oficiala, semnez pe cele care se consemneaza: maximum 10 ore de munca pe zi, sase zile pe saptamana. Auzisem deja de raportare dubla, dar aici am vazut-o cu ochii mei. Nimeni nu explica ce se intampla. Conform documentului oficial, s-ar putea sa lucrez pana astazi la ora 16, iar duminica nu era deloc de lucru. Unul dintre cele mai rele lucruri la acest job este ca nimeni nu iti poate spune cand se va termina tura. ,,Te rog sa intelegi", mi-a raspuns una dintre femei cand am intrebat daca ne-am avea liber duminica dupa-amiaza, ,,ca nu exista program de lucru, nu exista de luni pana vineri. Aici iti spun doar sa mergi la munca si nu stii niciodata cand se va termina."

Ma doare degetul mare ca naiba, mainile sunt complet amortite, ma doare incheietura mainii si trebuie sa scriu acasa sa imi trimita ibuprofen. Durerea a venit de la taierea cat mai rapid a legumelor mari si tari, de la transportul lazilor grele pline cu legume.

Nu numai ca munca este solicitanta din punct de vedere fizic, dar stai in picioare 14 ore pe zi. Avem o singura baie comuna, asa ca este plina si dimineata, si seara. Hainele mele de lucru deja miros, probabil de la ceapa, dar exista o singura masina de spalat, asa ca va trebui sa astept pana noaptea, cand masina este libera. Dar prefer sa dorm.

E ciudat cat de normala pare aceasta existenta ciudata dupa un timp. Poate pentru ca pana seara toata lumea este complet epuizata. Sunt cativa tineri si cateva femei de 40 de ani ca mine, dar majoritatea au 50 de ani.

Sosesc inspectorii.E duminica dimineata si Danka vine in fuga sa spuna ca va fi o inspectie de la inspectoratul de munca. Imi explica ce sa fac: cand inspectorii ne intreaba cate ore lucram pe zi, ar trebui sa spunem noua sau 10 si, cel mai important, ca avem doua pauze. Danka a cumparat o fata de masa noua pentru bucataria noastra, astfel incat sa arate bine pentru inspectie. Trebuie sa-i platim 3 euro fiecare pentru asta.

Danka si-a pierdut slujba la o fabrica din Polonia la 50 de ani. Intr-o zi, seful ei a sunat-o si i-a spus ca este prea batrana pentru job, asa ca a plecat la munca in Germania. Imi arata fotografii cu copiii, sotul si nepotii ei din Polonia. O multime de fotografii frumoase in care ea nu apare. Intentioneaza sa se intoarca la familia ei cand va ajunge la pensie.

In sala de pregatire a mancarii, luni dimineata, proprietarul fermei ni se adreseaza in germana. Nu trebuie sa parasim sala si trebuie sa lucram fara sa aratam ca suntem stresate. Deci lucram incet, ceea ce pare ciudat. Inspectorii, doi barbati, vin pe la 10 dimineata. Ma uit la ei, dar ei nu ne vad; trec pe langa noi de parca nu am fi acolo. Terminam la 11.50: am lucrat sase ore consecutiv fara mancare, apa sau tigari. Cele mai multe dintre noi nu am mers la baie in tot acest timp pentru ca nici nu trebuia sa facem asta.

Aproape toata lumea bea aici. De singuratate si pentru ca nu ai altceva de facut.

Saptamana aceasta nu terminam nicio zi inainte de ora 20.00. In ultimele trei saptamani, am simtit ca munca e obositoare, dar acum mi se pare infernala. Conducerea spune ca in supermarketuri se vand foarte bine salatele, asa ca trebuie sa muncim atat de mult afara, pe camp. Se zvoneste ca seara, cand ne vom intoarce de pe camp, ne vor trimite la lucru in sala de ambalare.

Ewelina, care lucreaza langa mine, spune ca ar trebui sa refuzam sa mergem la sala de ambalare dupa lasarea intunericului daca ne intreaba. Dar, subliniaza ea, toti trebuie sa refuzam. ,,Este foarte important pentru noi sa fim unite", spune ea. Dau din cap ca inteleg si promit ca asa voi face. Apoi ne intoarcem la munca in graba pentru a munci cat mai mult.

Dupa douasprezece ore de la tura, unul dintre sefi aprinde luminile tractorului si continuam sa lucram in lumina reflectoarelor, desi suntem toate atat de obosite. Cu mainile umflate, care ne dor, continuam sa culegem salatele, sa le punem in lazi si sa le aruncam in camion. Continuam asa mai mult de o ora si, desi unele vociferam ca nu mai putem face asta, continuam sa muncim. Ratam sansa de a ne revolta.

Am plecat de la ferma dupa o luna. Am primit 1.500 de euro. Colegele m-au imbratisat si mi-au spus sa ma intorc.

In ultima dupa-amiaza, ma uit la magazinul unde se vand legume, salate si broccoli de la ferma noastra. Magazinul este frumos, rustic si miroase frumos", scrie Sasa Uhlova.

Conditiile de cazare erau precare, cu putine facilitati disponibile pentru muncitori. In ciuda epuizarii fizice, multi dintre cei prezenti continuau sa lucreze din disperare, majoritatea fiind femei trecute de 40-50 de ani care nu mai gaseau alte optiuni de munca in tarile de origine.

Desi eforturile erau uriase, salariul primit nu acoperea pe deplin sacrificiile. Dupa o luna de munca intensa, Sasa Uhlova a parasit ferma cu un castig de 1.500 de euro, marcand sfarsitul unei experiente extrem de dure, dar care reflecta realitatea multor muncitori migranti din Europa.