Situatie grea pentru Stela Popescu. Artista a fost jefuita

Situatie grea pentru Stela Popescu. Artista a fost jefuita

Stela Popescu
Stela Popescu

„S-a întâmplat acum doi ani, eu am descoperit abia acum. E cea care a furat-o pe Mirabela. N-am ce să spun decât că eu sunt de vină, pentru că nu trebuie să laşi la vedere lucrurile de preţ. Eu nici n-am controlat măcar”, a declarat Stela Popescu, pentru agenţia de presă News.ro.

Actriţa a spus că, întrucât a descoperit jaful târziu, nu va depune plângere împotriva femeii de serviciu. „E plecată în străinătate de un an de zile. Ce să mai depun plângere? A depus Mirabela şi care a fost rezultatul? Niciunul”, a spus actriţa.

Ea a adăugat că în urma jafului îi lipsesc un inel, o pereche de cercei şi un ceas scump şi că, probabil, femeia de serviciu a furat şi alte obiecte, dar nu a descoperit încă.

„Eu nu dau importanţă la lucrurile astea. Mi-a furat o pereche de cercei foarte scumpi, un inel foarte scump şi un cesuleţ foarte scump. Mă rog, mi-o mai fi furat, numai că nu am mai controlat eu. Am un sac de prostioare de astea luate de la Meli Melo şi printre alea ea a ştiut să fure exact ce trebuia”, a povestit Stela Popescu.

Actriţa a mai spus că nu a încercat să o contacteze pe femeie, care se află în prezent în străinătate. „Cum să o contactez dacă ea e în străinătate? Probabil că fură şi acolo!”, a spus ea.

Pentru a evita în viitor astfel de incidente, Stela Popescu a spus că nu va mai lăsa la vedere lucrurile de preţ şi le va verifica.

Articole recomandate

Comments