Sofer turc, cercetat pentru ultraj si conducere sub influenta alcoolului. Barbatul a ATACAT cu cutit...

"Sambata, 22 iunie a.c., in jurul orei 23.30, in Punctul de Trecere a Frontierei Siret, judetul Suceava, soferul unui automarfar - un cetatean turc in varsta de 55 de ani - s-a angajat in depasirea coloanei de camioane aflate in asteptare pentru efectuarea formalitatilor de control la iesirea din Romania. La intrarea in perimetrul punctului, politistul de frontiera aflat in indeplinirea atributiilor de serviciu a intervenit pentru a-l opri pe soferul de camion, moment in care acesta din urma a coborat din mijlocul de transport si a incercat sa il atace pe colegul nostru cu un cutit", relateaza luni Politia de Frontiera.

Soferul recalcitrant a fost imobilizat si incatusat, dar pentru ca emana halena alcoolica a fost solicitat sprijinul Politiei Rutiere Siret.

"In urma testarii efectuate, a rezultat o alcoolemie de 0,86 mg/l in aerul expirat, motiv pentru care a fost ulterior condus de catre echipajul Politiei Rutiere la unitatea sanitara din Siret pentru recoltarea de probe biologice", precizeaza Politia de Frontiera.

Soferul turc este cercetat pentru savarsirea infractiunii de ultraj si conducere pe drumurile publice a unui vehicul de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante.

Comments