SOMAtII Mii de maramureseni atentionati de

SOMAtII – Mii de maramureseni atentionati de fisc sa isi plateasca datoriile

SOMAȚII  Peste 5600 de somaţii au fost transmise luna trecută de finanţiştii maramureşeni către contribuabilii cu restanțe. O mare parte dintre datornici nu s-au conformat însă adreselor primite, respectiv nu şi-au achitat obligaţiile restante în termen de 15 zile, astfel că s-au ales cu popriri pe conturi şi, în unele cazuri, cu sechestre pe bunuri mobile sau imobile. Cu toate acestea finanţiştii maramureşeni nu au reuşit să realizeze decât în proporţie de 95 la sută planul stabilit de ANAF.

Practic aceştia au reuşit să atragă la bugetul de stat puţin peste 55 de milioane de lei, faţă de cele peste 61 milioane de lei cât aveau programat. Oficialii instituţiei spun că pentru creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare AJFP s-a ocupat cu prioritate de aplicarea modalităţilor de executare silită.

„Au fost întocmite 5.611 somaţii, în valoare de peste 17 milioane de lei, însă au fost încasate doar puţin peste 6 milioane. Având în vedere că o mare parte a contribuabililor nu şi-au achitat obligaţiile restante în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei, după expirarea acestei somaţii s-a procedat la executarea silită propriu-zisă prin modalităţile prevăzute de codul de procedura fiscală”, au arătat oficialii de la finanţe.

Georgeta Timiş, purtător de cuvânt al finanţelor maramureşene, spune că  s-au înfiinţat aproape 3.000de popriri, în urma cărora s-au încasat aproape 6 milioane de lei. Pentru cei cu debite mari au fost aplicate sechestre asupra bunurilor mobile şi imobile. Au fost instituite 9 sechestre pe bunuri mobiliare în cuantum de 1,5 milioane şi s-a aplicat 1 sechestru  pe bunuri imobile”.

Finanţiştii maramureşeni au mai arătat că, în continuare, valorificarea bunurilor pe care s-a pus sechestru e greu de realizat, astfel încât se va acorda în continuare o atenţie specială aplicării acestor „sechestre şi măsuri asigurătorii”.

ActualMM

Comments