SONDAJ BNR - Companiile nu-si doresc credite

SONDAJ BNR - Companiile nu-si doresc credite

SONDAJ BNR  Ultimul sondaj semestrial realizat de Banca Naţională a României arată că, în medie, 60% dintre companiile care activează pe piaţa locală sunt în continuare reticente la colaborarea cu băncile şi afirmă că nu s-ar împrumuta la bănci indiferent de cât de mică ar fi dobânda.

Potrivit BNR, 57% dintre firme nu ar lua un credit în lei, în timp ce un procent mai mare, 62%, dintre companii nu ar lua un împrumut în euro indiferent de cost. Cei care vor totuşi să contracteze un credit l-ar accepta doar în condiţiile unei rate de dobândă de maximum 3%.

Trei sferturi din companii nu au credite în derulare. Cei mai mulţi respondenţi au declarat că nu au credite în derulare, similar semestrului anterior (72%). De asemenea, majoritatea companiilor au declarat în martie 2016 că nu au nevoie de finanţare de la bănci sau instituţii financiare nebancare (63%), proporţia fiind uşor peste cea înregistrată în sondajul anterior (61% în septembrie 2015). Ponderea companiilor care au declarat că accesul la finanţare reprezintă o problemă presantă s-a redus comparativ cu perioadele anterioare (14% dintre firme).

Pe de altă parte și apelarea la fonduri europene se menţine la un nivel foarte scăzut (96% dintre companii declarând că nu au utilizat astfel de fonduri), în timp ce finanţarea internă continuă să reprezinte principala sursă de finanţare (45% dintre respondenţi au optat pentru reinvestirea profitului sau vânzarea de active). Iar creditele de la bănci şi/sau IFN reprezintă o formă de finanţare preferată pentru doar 17% dintre companii.
Probleme presante pentru majoritatea companiilor ar fi garanția și clauzele contractuale.

În perioada octombrie 2015 – martie 2016, dificultăţile majore întâmpinate de către companiile respondente, în accesarea finanţării de la bănci şi/sau IFN s-au menţinut aceleaşi ca în semestrul precedent: cerinţele privind valoarea sau tipul garanţiei, nivelul prea ridicat al dobânzilor şi al comisioanelor şi clauzele contractuale. De asemenea, lipsa transparenţei din partea instituţiei financiare este o problemă mai mare în accesarea fondurilor decât planul de afaceri al companiei, mai arată sondajul BNR.

Mai multe, aici.

Sursă foto.

Comments