Sondaj INSCOP. PSD, mult sub 30%. Ce partide vin puternic din spate
Autorii studiului subliniază că pentru prima dată a avut loc măsurarea împreună a USR şi PLUS. De asemenea, potrivit INSCOP, partidulc are înregistrează cea mai substanţială creştere este Pro România, formaţiune care a ajuns aproape de ALDE, formaţiune aflată la guvernare.
„La alegerile europarlamentare din luna mai 2019, rezultatul final al votului va fi influenţat suplimentar de numeroşi factori care nu pot fi cuantificaţi într-un sondaj de opinie, precum activitatea partidelor politice, mobilizarea organizaţiilor politice, evenimente de impact pe agenda publică (de exemplu convocarea unui referendum în ziua votului), componenţa listei finale de candidaţi pe care o va prezenta fiecare partid, prezenţa efectivă la urne în ziua alegerilor sau volumul voturilor din afara ţării“, mai precizează autorii studiului.
Sondajul Inscop Research a fost realizat în perioada 5-13 martie 2019, la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor. Volumul eşantionului, de tip multi-stratificat, probabilistic, a fost de 1053 persoane, reprezentativ pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:
Comments