Sorin Grindeanu dezvaluie cum a amanat Romania masuratorile pe Bistroe: Ucraina nu a anuntat DATA -...

Masuratorile pe Canalul Bastroe NU vor incepe de astazi. Desi Ucraina si-a dat acordul pentru asta, autoritatile de la Kiev inca nu au anuntat data la care vor incepe masuratorile si nici momentul in care expertii romani vor putea urca la bordul navelor ucrainene. Nu au fost transmise partii romane nici sectoarele unde ar urma sa fie efectuate aceste masuratori, anunta ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Reactia lui Grindeanu vine dupa ce potrivit unor surse, cei doi experti romani care trebuiau sa mearga in inspectie pe canalul Bastroe si-ar fi luat liber miercuri.

La aproape doua saptamani de la izbucnirea scandalului Bistroe, Romania a amanat din nou masuratorile de verificare al Bistroe, potrivit surselor citate de Realitatea PLUS. Dupa ce Ucraina si-a dat acordul cu intarziere pentru efectuarea masuratorilor, lucrarile programate sa inceapa astazi, miercuri - 22 martie, au fost amanate de partea romana. Motivul ar fi determinat de faptul ca cei doi experti romani care trebuiau sa fie prezenti la masuratori si-ar fi luat liber, potrivit unor surse politice, anunta Realitatea PLUS. Astfel ca masuratorile pe Bastroe urmeaza sa inceapa efectiv de joi, 23 martie, potrivit Realitatea PLUS.

Decizia vine chiar la o zi dupa ce a fost anuntat acordul Ucrainei pentru inceperea imediata a masuratorilor, in urma consultarilor de luni pentru Bistroe, intre partile romana si ucraineana. In urma dragarilor facute de Ucraina pe Bistroe, adancimea a depasit cu cel putin 2 metri ce se stabilise, ajungand pana la 9 metri, potrivit surselor citate de Realitatea PLUS. In plus, dupa ce initial s-a anuntat ca sunt pregatite echipele care vor merge miercuri, 22 martie, sa faca masuratori si pe canalul Bistroe, verificarile vor fi facute cu navele si echipamentele ucrainenilor. Partea ucraineana a invitat experti romani la bordul navelor ucrainene, fiind in acelasi timp si experti ucraineni, dupa cum anuntase de marti Sorin Grindeanu: ,,Sunt doi experti care vor merge, care au fost si in prima parte, care sunt din zona si sunt vorbitori si de ucraineana, ca sa se inteleaga foarte bine si cu cei din Ucraina".

Rasturnare de situatie in scandalul Bistroe. Surse: Romania amana masuratorile - Motivul, halucinant: Expertii si-au luat... LIBER

Dupa amanarea masuratorilor pe Bistroe, din nou, ministrul Transporturilor nu a ezitat sa lanseze si un atac la adresa Externelor, minister condus de Bogdan Aurescu, mai relateaza Realitatea PLUS. Grindeanu sustine ca ministerul sau se ocupa doar de aspectele tehnice ale acestor masuratori, iar de relatiile cu alte state, inclusiv in ceea ce priveste formalitatile pentru obtinerea acordurilor de acces ale expertilor nostri se ocupa alt minister din Romania.

Sorin Grindeanu, EXPLICATII pentu noua amanare a masuratorilor pe Bistroe

Despre situatia masuratorilor solicitate pentru Bratul Chilia si pentru Canalul Bastroe, Sorin Grindeanu a facut mai multe precizari: ,,- Expertii Ministerului roman al Transporturilor si Infrastructurii au finalizat masuratorile pe sectorul de Dunare de pe Bratul Chilia (partea ucraineana, intre km 22 si km 116, unde autoritatile de la Kiev ne-au permis accesul).- Masuratorile au fost efectuate cu nave romanesti (Donaris 1, Donaris 2 si Donaris 3) si cu experti romani. Pe durata acestor masuratori au avut acces la bordul navelor noastre si experti ucraineni, invitati in calitate de observatori.- Romania a solicitat de mai multe ori acordul Ucrainei pentru a continue masuratorile cu echipaje si nave proprii pe sectorul cuprins intre km 11 si km 22 al Bratului Chilia si pe canalul Bastroe.- Autoritatile ucrainene au transmis partii romane doar ca sunt dispuse sa faca masuratori pe aceste sectoare de Dunare cu nave si experti ucraineni. Pentru aceste masuratori s-au aratat dispuse doar sa primeasca doi experti romani la bordul navelor ucrainene. - Pana in prezent, partea ucraineana nu a transmis Romaniei data la care vor incepe masuratorile si nici momentul in care expertii romani vor putea urca la bordul navelor ucrainene. Nu au fost transmise partii romane nici sectoarele unde ar urma sa fie efectuate aceste masuratori.- Autoritatile ucrainene au cerut Ministerului roman al Transporturilor si Infrastructurii doar sa transmita autoritatilor din Ucraina (Administratia Porturilor din Ucraina si Ministerul ucrainean de Externe) documentele prin care solicita acces, fara a oferi pana acum alte amanunte.- Unitatile de resort aflate in coordonarea Ministerului roman al Transporturilor au transmis documentele solicitate de partea ucraineana. Din momentul in care expertii romani vor primi acceptul se vor putea deplasa in maximum doua ore la punctul de intalnire stabilit de partea ucraineana pentru a urca la bordul navelor acestora".

,,Ministerul roman al Transporturilor se ocupa doar de aspectele tehnice ale acestor masuratori, iar de relatiile cu alte state, inclusiv in ceea ce priveste formalitatile pentru obtinerea acordurilor de acces ale expertilor nostri se ocupa alt minister din Romania", a adaugat Sorin Grindeanu in mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, ,,pe bratul Chilia au inceput masuratorile in urma cu o saptamana, cu cele trei vase romanesti, la bord de afla cate un expert ucrainean".

Anuntul noii amanari a masuratorilor pe Bistroe vine dupa ce, initial, acordul nu fusese dat decat pe Chilia, si nu pe toata lungimea ceruta de partea romana. Initial, autoritatile romane si ucrainene au stabilit ca expertii romani sa inceapa in 15 martie masuratorile pe bratele Chilia si Bistroe, pentru problema adancimii dragarii si influenta asupra mediului. Masuratorile ar fi trebuit sa inceapa deja pe 22 martie, dar pana la aflarea rezultatelor se va mai astepta aproape o luna. Pentru ca rezultatele masuratorilor trebuie interpretate de specialisti, deci pana la aflarea adancimii finale e posibil sa mai treaca o luna, potrivit Realitatea PLUS.. .

Unda verde data de Ucraina pentru verificarea dragarilor pe canalul Bistroe a venit la mai bine de o saptamana de la anuntul privind acordul partial dat de Ucraina. Kievul a transmis partii romane acordul pentru efectuarea de masuratori pe bratul Chilia (partea ucraineana), incepand de vineri, 17 martie, insa nu si pentru Canalul Bistroe. Acordul dat initial de Ucraina pentru bratul Chilia se referea doar la sectorul cuprins intre km 22 si km 116, iar masuratorile s-au facut doar pe timpul zilei. Autoritatile romane au mentionat ca acordul pentru masuratorile pe Chilia a fost cerut de la km 11.

Acordul initial dat de Ucraina, doar pentru bratul Chilia. Vineri, 17 martie, trei nave ale Administratiei Fluviale a ,,Dunarii de Jos" Galati au inceput masuratorile pe tronsonul ucrainean al bratului Chilia, in conditiile in care Ucraina nu si-a dat acordul si pentru Canalul Bistroe, asa cum a cerut Romania. Asta dupa ce, pe 7 martie, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Ionel Scriosteanu a anuntat, dupa intalnirea care a vizat Canalul Bistroe, ca partea ucraineana s-a angajat sa opreasca orice fel de dragaj pana la clarificarea situatiei.

Ucraina a facut din luna februarie 2023 lucrari de dragare pe canalul Bistroe si bratul Chilia al Dunarii, insa oficiali din partea romana au sustinut ca lucrarile sunt pentru adancirea si transformarea intr-un canal navigabil al Bistroe intr-unul navigabil, pentru o noua ruta exporturilor. In acelasi timp, experti romani au avertizat ca lucrarile afecteaza grav ecosistemul Deltei Dunarii.

Intentia Ucrainei de a draga si pe canalul Chilia pe langa Bistroe nu este noua, ci dateaza de un an de zile. Asta arata un studiu pentru construirea unui terminal ca sa fie transportate cerealele langa portul Ismail, pe bratul dintre Romania si Ucraina. Potrivit datelor, Ucraina ar dori dublarea adancimii bratului, pana la 8 metri, pe langa bratul Chilia, lung de 111 km, considerat ,,cale navigabila interioara a Ucrainei", prin hotararea guvernului de la Kiev.

Comments