Statele Unite si eventuala ,,finlandizare" a Ucrainei. De ce NATO nu are cum ,,sa negocieze" cu Puti...
Alexis de Tocqueville a publicat cele doua tomuri ale deja clasicei sale lucrari Despre democratie in America in 1835 si 1840, desi turneul sau peste Atlantic, sponsorizat de guvernul francez, se petrecuse, timp de zece luni, in 1831. Chiar daca democratia s-a nascut in Grecia lui Pericle, contele de Tocqueville n-ar fi putut publica un opus despre democratia din Europa vremii sale: in pofida liberalismului englez si a iluminismului masonic, Revolutia franceza era detestata in toate capitalele continentale, definite la acea ora prin regimuri monarhice reactionare.&
Pe scurt, daca Razboiul de independenta al protestantilor americani fata de coroana britanica si geniala lor Constitutie n-ar fi existat, Europa moderna n-ar fi avut de unde sa copieze modelul unei democratii functionale. Dinamica libertatii si egalitatii a fost replicata la 1848 si mai apoi tocmai pentru ca America oferea lumii civilizate un prim exemplu de societate capitalista centrata asupra drepturilor civile si bazata pe un regim legitimat prin alegeri libere.&
Nu e de mirare ca America lui Woodrow Wilson, dupa Primul Razboi Mondial, si cea a victoriei aliate din 1945 au fost motorul pacii, al reconstructiei economice (prin Planul Marshall) si al democratiilor vest-europene postbelice. Si nici noi, est-europenii satelizati de URSS, nu ne-am fi integrat in spatiul occidental, mai intai in NATO (un sinonim al puterii militare americane) si apoi in prosperul club al statelor membre din Uniunea Europeana.&
Forta SUA a generat ,,pax americana", remodeland planeta in jurul propriului nucleu de valori democratice. Dupa Brexit si polarizarea socioculturala a Americii in razboiul dintre progresisti si conservatori, aceasta aparent eterna stare de fapt a inceput sa crape la cusaturi, incitand Rusia sa invadeze Ucraina si alimentand revizionismul geopolitic al statelor autoritare. Ne-am bucurat sa vedem ca SUA au reusit sa coalizeze 50 de natiuni intr-o alianta cu Ucraina agresata si sa aplice Moscovei, impreuna cu europenii, un sever regim de sanctiuni menite sa-i curme agresivitatea.&
Acum, acest sprijin - singurul capabil sa salveze pax americana - a inceput sa se clatine. Joe Biden a facut tot ce a putut, dar nu indeajuns. Ultimul pachet financiar pentru Ucraina a ramas blocat sase luni in disputele partizane din Senat si Camera Reprezentantilor. J.D. Vance, coechipierul lui Donald Trump in campania pentru recucerirea Casei Albe, ne spune ca fostul (si eventual viitorul) presedinte i-ar propune lui Putin finlandizarea Ucrainei: Rusia pastreaza ce a cucerit din estul tarii (inclusiv Crimeea, fara de care exportul ucrainean e blocat), ce mai ramane din Ucraina devine un stat neutru (adio NATO!), iar Occidentul stabileste, dupa modelul din Peninsula Coreeana, un coridor demilitarizat, sub un neclar control international.
O asemenea ,,noua pace americana" ar periclita pe termen mediu si lung securitatea Uniunii Europene, pentru ca Putin si-ar eterniza armatele pe o frontiera mult mai apropiata de Occident, Ucraina ar ramane endemic vulnerabila, fostii sateliti sovietici ar fi si mai adanc penetrati de propaganda Kremlinului si de retelele ei criminale, partidele ,,suveraniste" si eurosceptice si-ar creste scorul electoral, iar statele revizioniste din restul lumii s-ar simti incurajate sa cucereasca orice teritoriu strain prin politica faptului implinit. Altfel spus, daca America sacrifica Ucraina, capacitatea ei de a controla ordinea internationala scade vertiginos si, probabil, ireversibil.&
Ar fi o eroare strategica ireparabila, pentru ca, asa cum s-a vazut, in mic, dupa retragerea precipitata a SUA din Afganistan, orice gol lasat in urma de americani e imediat umplut cu violenta si dictatura, intr-o cheie fireste antioccidentala. Dl Trump are ciudata convingere ca America isi poate mentine hegemonia globala prin tranzactii de tip comercial cu autocratii care, daca le platesti pretul just, sunt gata sa se cuminteasca. Asa a procedat si Imperiul Bizantin in faza sa ultima, cand miza pe compromisuri ,,diplomatice" si ,,matrimoniale" tot mai jenante in relatiile sale cu vasalii periferici si cu adversarii ereditari (precum Persia) sau mai recenti (precum turcii otomani).& &
Noi, ca aliati sinceri si inca ,,idealisti" ai Statelor Unite, stim ca ea n-ar saraci daca ar continua sa asiste Ucraina si ca Putin nu e deloc invincibil, dar stim si ca democratia americana nu se simte chiar bine, ceea ce face ca apararea reflexa a ordinii mondiale bazate pe libertate sa scartaie destul de strident. Nu ne-am dori, de la anul, nici o UE care-si cauta (in disperare de cauza) ,,autonomia strategica", nici o America atat de naiva, incat sa creada ca globalizarea produsa de succesul ei istoric, in calitate de ,,natiune indispensabila", e un mecanism autoreglat, care functioneaza inertial. O America egoista (,,America first!") ar fi nu doar singura, ci si - mai devreme sau mai tarziu - una redusa la ea insasi. Sa speram ca acest scenariu nu tocmai optimist nu se va confirma, indiferent de rezultatul alegerilor prezidentiale din Statele Unite.
Comments