Statiunea Sarata Monteoru va gazdui cea mai lunga zi de Off-Road. GTC Trophy 2016 este programat in...

„GTC Trophy 2016 – Ziua cea mai lungă” este un concurs unic, în care participanţii pot să-şi testeze abilităţile off-road, capacitatea de efort dar şi propria strategie. De vineri până sâmbătă, vor fi organizate trasee de zi şi de noapte, competiţia urmând a se desfăşura conform Regulamentului Sportiv CNOR, completat de Regulamentul Particular GTC Trophy 2016.

Anul acesta, concursul îmbină rigoarea şi performanţă unei etape de campionat naţional cu ineditul formatului special „Ziua cea mai lungă’’, care presupune parcurgerea probei de traseu într-un interval maxim de 24 de ore, mergându-se astfel ziua dar şi noaptea pe cei 180-250 de km off-road pentru fiecare clasă.

Competiţia este compusă din proba de Trial, vineri, 16 septembrie, de la ora 10.00 şi din proba de Traseu, care are 2 stagii de traseu, fiecare cu câte 2 secţiuni, în total 4 secţiuni de traseu; abordarea acestora se face consecutiv, având între ele Stop-Timp.

Startul în proba de Traseu se va lua vineri, începând cu ora 15.00. Fiecare echipaj va avea la dispoziţie un timp maxim de 24 de ore, care va include timpul efectiv de parcurgere a traseului şi timpul petrecut în cele 3 Stop-Timp dintre secţiuni, pentru masă, somn, alimentare combustibil sau/şi reparare maşină.

Comments