Strategia ucraineana din spatele incursiunii in Kursk, explicata. Seful armatei: ,,Inamicul nu a ava...


Generalul Oleksandr Sirski, comandantul-sef al armatei ucrainene, a dezvaluit ca Rusia avea in plan sa lanseze un nou atac asupra Ucrainei din regiunea Kursk inainte de incursiunea total neasteptata a Kievului, anunta news.ro.


Venit la comanda armatei ucrainene in februarie, Oleksandr Sirski sustine ca operatiunea din Kursk este un real succes. ,,A redus amenintarea unei ofensive inamice. I-am impiedicat sa actioneze. Am mutat luptele pe teritoriul inamicului, astfel incat sa poata simti ceea ce noi simtim in fiecare zi", a declarat generalul.


Oleksandr Sirski este total multumit de oamenii din subordinea sa, mai ales ca inamicul are mari probleme in a-si indeplini obiectivele.


,,In ultimele sase zile, inamicul nu a avansat nici macar un metru in directia Pokrovsk. Cu alte cuvinte, strategia noastra functioneaza. Le-am luat capacitatea de manevra si de desfasurare a fortelor de intarire din alte directii si aceasta slabire s-a simtit cu siguranta si in alte zone. Observam ca numarul bombardamentelor de artilerie, precum si intensitatea ofensivei au scazut", a spus el.


,,Nu putem lupta in acelasi mod in care o fac ei"


Totusi, generalul recunoaste ca Ucraina este depasita in materie de arme si oameni, dar ca nu va ceda sub nicio forma impotriva agresiunii ruse.


,,Inamicul are un avantaj in aviatie, in rachete, in artilerie, in cantitatea de munitie pe care o utilizeaza, desigur, in personal, tancuri, vehicule de lupta ale infanteriei", a precizat Oleksandr Sirski.


,,Nu putem lupta in acelasi mod in care o fac ei, asa ca trebuie sa folosim, in primul rand, cea mai eficienta abordare, sa ne folosim fortele si mijloacele, cu utilizarea maxima a caracteristicilor terenului, a structurilor ingineresti si, de asemenea, sa folosim superioritatea tehnica", a mai spus generalul ucrainean.


Comments