Studenti amenintati cu arma in fata caminului UNATC, de un barbat care i-a acuzat ca fac galagie. Ag...
„Bărbatul susţine că pe fondul unei situaţii de agitaţie creată de tinerii din faţa căminului, a coborât la ei pentru a le spune să se liniştească, moment în care situaţia a degenerat, s-au lovit între ei, iar el a scos un pistol care s-a dovedit a fi de tip Airsoft. El susţine ca a venit cu el descarcăt. Studenţii au depus plângere pentru infracţiunile de loviri şi alte violenţe şi de asemenea se mai fac şi verificări pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiei şi pentru tulburarea ordinii şi linistii publice”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Bogdan Ghebaur.
Bărbatul s-a prezentat, sâmbătă dimineaţă, la secţia de poliţie, unde a predat şi arma, un pistol cu bile, a declarat pentru Agerpes purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Bogdan Ghebaur.
Poliţiştii îl cercetează pentru loviri şi alte violenţe, dar şi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
________________________________
Incidentul s-a petrecut joi seară, în apropierea miezului nopţii, şi a fost surprins pe camerele de supraveghere ale căminului. Imaginile îl arată pe bărbat îndreptându-se spre grupul de studenţi cu un pistol, lovindu-l pe unul dintre ei cu arma înainte de a fi lovit la rândul său.
Motivul agresorului ar fi fost că studenţii fac prea multă gălăgie în faţa imobilului.
Studenţii au depus astăzi o plângere la secţia de poliţie nr.10 a Capitalei, care fac cercetări în legătură cu nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, precum şi pentru lovire şi alte violenţe. Agresorul nu a fost identificat până în momentul de faţă.
Comments