Studiul care ii socheaza pe barbati. Femeile prefera asta in locul sexului

Studiul care ii socheaza pe barbati. Femeile prefera asta in locul sexului

Studiul care ii socheaza pe barbati. Femeile prefera asta in locul sexului

Numai 26% din bărbaţi au preferat plăcerile culinare în locul celor sexuale, conform rezultatelor citate de publicaţia americană „Woman’s Health”, citat de Adevărul.ro. De asemenea, jumătate din participanţii la studiu au fost de părerea că, într-adevăr, mâncarea poate oferi senzaţii la fel de plăcute ca sexul. Cercetătorul Nicole Prause, fondatoarea unui institut specializat în cercetări referitoare la sexualitate, nu s-a arătat mirată de faptul că atât de multe femei preferă mâncarea în locul sexului.

Mai bine o mâncare bună, decât sex fără fiori Aceasta a subliniat importanţa preludiului pentru o femeie, dar a punctat şi că sexul presupune destul de mult efort fizic, iar consumul de energie este substanţial mai ales în cazul femeilor. „O dovadă a faptului că organismul femeilor este foarte solicitat în timpul actului sexual se referă la micro-fisurile care apar în zona vulvei ”, a explicat Prause.  Prin urmare, specialista spune că atunci când sexul nu este satisfăcător, oamenii preferă să facă o activitate plăcută, care nu este nici pe departe atât de obositoare ca sexul, adică să mănânce.

Articole recomandate

Comments