SUA: Donald Trump a ales sa-l gratieze pe curcanul Corn in ceremonia anuala prilejuita de Ziua Recun...

Presedintele in exercitiu Donald Trump a participat marti la ceremonia anuala de gratiere a unui curcan cu ocazia celebrarii Zilei Recunostintei (Thanksgiving), conferind un aer de normalitate unei perioade post-electorale destul de turbulente, informeaza dpa. Dintre cei doi curcani care se plimbau prin gradina de trandafiri a Casei Albe, Corn (Porumb) si Cob (Cocean), Donald Trump a ales sa-l gratieze pe Corn. "Corn, iti acord gratiere completa!" i-a spus Trump curcanului."Vreau sa urez fiecarui american o Zi a Recunostintei fericita si sanatoasa", a adaugat liderul de la Casa Alba. "Suntem astazi aici pentru a continua o indragita traditie anuala, gratierea prezidentiala oficiala a unui curcan foarte, foarte norocos, pentru ca Ziua Recunostintei este o zi foarte speciala pentru curcani, probabil ca pentru cea mai mare parte a lor nu este una foarte buna", a adaugat el. Traditia anuala a gratierii unui curcan cu ocazia sarbatoririi Zilei Recunostintei a inceput, se pare, in perioada in care Abraham Lincoln era presedinte, in anii 1860. Au mai fost prezenti la eveniment prima doamna Melania Trump, fiica presedintelui, Ivanka si sotul acesteia, Jared Kushner. Donald Trump a organizat putine evenimente publice in perioada de dupa alegerile din 3 noiembrie, pe care le-a pierdut. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Comments