SUA: O lege istorica privind legalizarea consumului de canabis avanseaza in Congres

SUA: O lege istorica privind legalizarea consumului de canabis avanseaza in Congres

Camera inferioara a Congresului american a aprobat vineri un proiect de lege privind eliminarea canabisului de pe lista federala a drogurilor periculoase, un pas istoric catre legalizarea marijuanei in Statele Unite, noteaza AFP. Textul a fost aprobat (228 voturi pentru, 164 contra) de Camera Reprezentantilor, unde era aparat de democratii majoritari. Dar are sanse foarte mari sa fie blocat in Senat, controlat in prezent de republicani. Legea ar dezincrimina la nivel federal detinerea de canabis, considerat de agentia de lupta antidrog (Drug Enforcement Administration, DEA) ca fiind echivalent cu LSD, cocaina sau heroina, chiar daca utilizarea sa este legala in grade diferite in numeroase state americane. De asemenea, ar anula condamnarile federale pentru infractiunile minore la legislatia privind stupefiantele, care conduce, potrivit sustinatorilor proiectului de lege, la incarcerare in masa afectand in special minoritatile. Potrivit organizatiei pro-canabis NORML, este prima data in ultimii 50 de ani cand o camera a Congresului a reexaminat clasificarea canabisului. "Este un moment istoric", a salutat inainte de vot reprezentanta democrata de Hawaii, Tulsi Gabbard. Este "un pas spre sfarsitul costisitorului si distrugatorului razboi american impotriva drogurilor, care a facut din americani obisnuiti criminali, a distrus familii si a ruinat atatea vieti", a explicat ea. Proiectul de lege ar introduce, de asemenea, o taxa de 5% asupra vanzarii canabisului si a derivatilor acestuia, pentru a finanta reintegrarea detinutilor condamnati si ajutor pentru punctele legale de vanzare a canabisului, o industrie in plina expansiune in valoare de mai multe miliarde de dolari. Potrivit unor sondaje recente, peste doua treimi dintre americani sunt in favoarea legalizarii canabisului. In practica insa, canabisul nu ar fi legal in toata tara, pentru ca diferitele state vor detine in continuare controlul propriei legislatii antidrog. Consumul de canabis din motive medicale este legal in 33 din cele 50 de state, precum si in Washington, iar in 11 state si in capitala federala pentru uz recreativ. "Cele mai multe arestari legate de canabis sunt pentru simpla posesie si sunt facute potrivit legii statelor americane de catre politia din aceste state", a subliniat avocatul specializat Vince Sliwoski, de la cabinetul Harris-Bricken. Opozantii textului au insistat asupra pericolului dependentei, in special in randul tinerilor, si au criticat prioritatea acordata acestui vot in detrimentul negocierilor privind un plan amplu de relansare a economiei, afectata de pandemia de coronavirus. Votul a avut loc la doua zile dupa o alta decizie istorica la ONU. Comisia Natiunilor Unite privind stupefiantele a aprobat miercuri eliminarea canabisului de pe cele mai stricte liste de control, pe care figura de 59 de ani si care a descurajat utilizarea acestuia in scopuri medicale. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mirza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Comments