SUA: O masina a lovit o bariera de securitate langa Casa Alba

SUA: O masina a lovit o bariera de securitate langa Casa Alba

O masina a lovit o bariera de securitate din apropiere de Casa Alba, vineri dupa-amiaza, iar femeia aflata la volanul acesteia a fost arestata, a informat Secret Service, agentie insarcinata in special cu protectia presedintelui, relateaza AFP. "O persoana care conducea un autovehicul a lovit o bariera de securitate", a anuntat Secret Service intr-un comunicat, precizand ca masina nu a reusit sa treaca dincolo de aceste bariere. Casa Alba a fost izolata, iar agentii de securitate si-au ocupat posturile, fara sa se deschida focul ori sa fie ranit vreun membru al fortelor de ordine. "Femeia aflata la volan a fost arestata imediat", a precizat Secret Service. Presedintele american, Donald Trump, se afla la Casa Alba impreuna cu premierul Australiei, Malcolm Turnbull.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mirza, editor online: Adrian Dadarlat)

Comments