SUCEAVA: Un pacient a fost tinut 10 ORE in Ambulanta in fata spitalului. Asistenta: "Suntem CARNE DE...

O asistenta de la Ambulanta a declarat, la Realitatea PLUS, ca multi dintre colegii sai stau zilnic peste 3-4 ore, pana la 10 ore, sa predea un pacient.

"Colegii mei au stat ieri 10 ore pana au predat un pacient. Au fost trimisi de la un doctor la altul in timp ce pacientul tipa de durere, cerea un medicament.

Suntem carne de tun, noi, cei de la ambulanta, nu stim ce sa mai facem, suntem disperati, suparati, indignati. Cand un echipaj pleaca echipat la un caz din acesta, celelalte echipaje raman plangand. Noi suntem pregatiti, dar, uitati, apar situatii de genul acesta in care colegii stau zeci de ore sa astepte sa fie preluati pacientii.

Suntem amenintati, jigniti. Eu imi asum ceea ce spun. Sunt colegi care au avut simptome de covid si nu au fost testati. Il plangem pe coleguil nostru ambulantier care a murit ieri, puteam fi oricare dintre noi in locul lui", a fost strigatul de ajutor al unui cadru medical de la Ambulanta.

Sorin Hancu, presedintele Colegiului Medicilor Suceava spune ca este consternat de ce a auzit. "Este revoltator, dezastruos, sunt consternat de ce aud. Ca medic, nu este posibil asa ceva. Urgenta este exceptata de la orice. Pacientul trebuie adus in cel mai scurt timp la unitatea de primiri urgente. Cand ajunge ambulanta, pacientul trebuie luat imediat. Factorii decizionali ar trebui sa se trezeasca si sa actioneze in consecinta. Aseara, la 22.00, nu a raspuns nimeni la telefon, nici conducerea spitalului, nici domnul secterar de stat Oprea, nici ministrul Sanatatii. Doamna asistenta are dreptate, ei sunt carne de tun", a declarat Sorin Hancu la Realitatea PLUS.

Comments