Tariceanu declara ca DNA este o institutie scapata de sub orice control civil

Tariceanu declara ca DNA este o institutie scapata de sub orice control civil

Presedintele Senatului Calin Popescu Tariceanu a declarat, duminica, ca sunt procurori care au "carente de comportament si morala" si ca "derapajele si abuzurile pe care le vedem" sunt cauzate de "excesul de putere".
"Romania sa fie o tara libera si democratica, in care cetatenii sa fie aparati de institutiile statului si nu sa fie terorizati sau abuzati asa cum am vazut in ultima vreme. Apar la suprafata lucruri extrem de grave, pe care cei care stau sa manifesteze nu le vad. Procurori care procedeaza de ca si cum tara ar fi a lor si pentru ei nu exista lege, nu exista nimic, nu exista decat bunul plac. Avem cazul de la Prahova, avem cazul de la Constanta, avem dupa aceea un lucru foarte grav, protocoalele secrete dintre DNA si SRI, care au fost recunoscute de directorul SRI. (…) Doamna Kovesi ne minte in fata si ne spune ca aceste protocoale nu au existat", a declarat presedintele Senatului, duminica, la B1 Tv, citat de Mediafax.

Tariceanu a criticat modul in care unii dintre procurori isi desfasoara activitatea, acuzand un "excex de putere".

"DNA este o institutie scapata de sub orice control civil. Procurorii, dupa cum vedem, nu sunt niste sfinti care vin sa aplice legea. Sunt unii care au niste carente de comportament, de judecata, de morala, grave de tot. Cum putem sa avem incredere oarba in aceste institutii. Derapajele si abuzurile pe care le vedem sunt tocmai rezultatul unui fenomen pe care l-am semnalat si pe care unii nu vor sa il inteleaga. O sa-l inteleaga atunci cand vor fi ei insisi victimile abuzurilor. Este vorba de excesul de putere, este vorba de o coruptie pe care ti-o da puterea nelimitata", a mai spus Tariceanu.

&
De asemenea, Tariceanu este de parere ca sefa DNA ar fi trebuit sa demisioneze dupa decizia CCR privind OUG 13.

"In mod normal, dupa decizia Curtii , doamna Kovesi ar trebui sa isi dea demisia , dar sunt convins in proportie de 99 la suta ca nu isi va da demisia. Presedintele, in fata unei astfel de situatii, ar trebui sa reactioneze. Presedintele, dupa cum vedem, nu are niciun fel de atitudine", a declarat Calin Popescu Tariceanu.

Comments