Tavalugul auto chinez loveste in plin si Romania. Ce informatii aduna producatorii subordonati Beiji...


Mai multe companii chinezesti expun in mall-uri din Romania, tot mai intens in ultima perioada, modele de autoturisme proaspat lansate pe piata europeana, preponderent electrice, in vreme ce altele au anuntat planuri oficiale de lansare in tara noastra sau producerea unor modele speciale pentru Europa.


Mai multe modele ale marcii britanice MG au fost prezentate in centrele comerciale din Romania, brandul aflandu-se in portofoliul gigantului chinez de stat SAIC Motor, cel mai mare producator auto din tara asiatica.


Concomitent, Lynk&Co - marca detinuta de grupul chinez Geely si companie ,,sora" cu Volvo si Polestar - a anuntat in februarie 2024 ca se va extinde in Romania si Grecia, iar ulterior pe alte zece piete europene.



Invazia chineza in Europa


In acelasi timp, grupul chinez BYD a depasit Tesla si a devenit cel mai mare producator de masini electrice si hibride la nivel mondial. Coordonatorii producatorului au anuntat planuri mari de cucerire a Europei: compania isi ridica fabrica in Ungaria si tinteste o cota de piata in Europa de 5% pana in 2025, adica vanzarea a minim 115.000 de unitati anual, dupa cum scrie Automotive News Europe.


Pe langa companiile auto mentionate, mai vin in Europa producatori chinezi noi, precum Nio, Xpeng sau Leapmotor, plus gigantii de stat GAC, Dongfeng, FAW si Changan.


Producatorii de electronice intra in hora


Inclusiv producatorul de electronice Xiaomi si-a lansat recent propria masina electrica.


Modelul Xiaomi de masina electrica este intitulat SU7 Foto: Xiaomi

Iar Huawei - cel mai mare producator de echipamente de telecomunicatii din lume si unul dintre cei mai mari producatori de telefoane - a intrat, de asemenea, pe segmentul masinilor electrice. Acum sistemele sale sunt disponibile pe modele produse impreuna cu constructorii auto Seres, Chery, Changan, dar si cu CATL - cel mai mare producator de baterii din lume, potrivit CNBC.



https://www.youtube.com/watch?v=-TmCehp6JY8

Dragonii chinezi


In fapt, datorita subventiilor masive, China este acum cea mai mare piata auto din lume atat pentru motoarele clasice, cat si pentru masinile electrice. La fel, China are cea mai mare productie de masini electrice la nivel mondial, inclusiv Tesla detinand o fabrica la Shanghai.


Dacia Spring, modelul electric oferit de constructorul roman de la Mioveni, este la randul sau produs in China de catre Renault impreuna cu Dongfeng Motor.


Iar producatorii chinezi sunt atat de avansati comparativ cu ,,adversarii" occidentali, incat grupurile vestice au inceput sa vaneze actiuni la noii lor competitori: Volkswagen a cumparat 5% din actiunile Xpeng, cu 700 de milioane de dolari, iar Stellantis - grupul ce detine Peugeot, Fiat si Chrysler - a investit 1,6 miliarde de dolari pentru 21% din Leapmotor.


Problema spionajului


Pe de alta parte, expansiunea auto coordonata de Beijing vine la pachet cu mari riscuri de securitate, avertizeaza expertii occidentali. Masinile chinezesti sunt un pericol de spionaj mai mare decat 5G-ul, si o problema mai greu de rezolvat, scria in ianuarie European Council on Foreign Affairs (ECFR), un think thank cu prezenta in sapte state europene si cu sediul la Berlin.


Specialistii ECFR au relatat cum, la un targ auto derulat in Germania in septembrie 2023, masinile electrice chinezesti au impresionat audienta prin faptul ca aveau o calitate respectabila si erau mai ieftine chiar si cu 20% decat echivalentele lor de la Renault sau BMW.


,,Faptul ca BYD - in loc de Volkswagen, ca pana acum - este anuntat ca sponsor principal si partener de mobilitate al campionatului european de fotbal masculin din acest an, gazduit in Germania, este un semnal izbitor al schimbarilor care vor urma", scrie ECFR.


Unii observatori, spune sursa citata, arata catre ascensiunea producatorilor japonezi si coreeni in anii '70, incercand sa induca ideea ca nu a fost cel mai rau lucru pentru industria auto mondiala.


Smartphone pe roti


Jumatatea de secol care desparte cele doua expansiuni are insa o componenta suplimentara care face comparatia usor deplasata: progresul tehnologic urias inregistrat de omenire intre timp: automobilele de generatie noua au o multitudine de senzori si transmit continuu date catre producatori.


,,Acestea nu sunt doar masini, ci platforme de mobilitate, care se angajeaza intr-un flux constant de comunicare, divertisment si schimb de date. In diferite grade de sofisticare, automobilele noi de astazi colecteaza deja date pentru a antrena inteligenta artificiala in vederea conducerii automate", arata grupul de analiza.


,,In interiorul vehiculului, comportamentul soferului si al pasagerilor este monitorizat; in exterior, senzorii urmaresc si traseaza imprejurimile pentru a invata software-ul sa faca distinctia, de exemplu, intre o punga de plastic care suflata de vant pe strada si un copil care se grabeste sa iasa dintre vehiculele parcate. Viitorul automobilelor va fi electric, autonom si foarte bine conectat in retea", mai arata expertii ECFR.


Think-tank-ul atrage insa atentia asupra problemei esentiale: ,,Cine controleaza aceste fluxuri de date si software-ul reprezinta o problema de securitate nationala, securitate cibernetica si confidentialitate a informatiilor private".


Comisia Europeana a anuntat ca analizeaza cu prioritate ,,aspectele de securitate cibernetica ale vehiculelor conectate si automatizate - inclusiv ale vehiculelor electrice".


Institutia planifica o evaluare a riscurilor reprezentate de aceste vehicule electrice.


Unii observatori si parlamentari din Europa au inceput, de asemenea, sa puna intrebari similare. Dar lipseste inca o dezbatere mai ampla, care sa cuprinda aspecte legate de protectia consumatorilor, riscul supravegherii tintite si posibilitatile de spionaj la scara larga prin intermediul microfoanelor, camerelor si senzorilor din autovehicule.


Interzicerea Huawei si ZTE la 5G


Aceeasi dezbatere a avut loc in urma cu cativa ani in privinta furnizorilor chinezi de tehnologie 5G.


,,La baza acelei dileme a stat provocarea capitalismului de stat autoritar care se incorporeaza adanc in coloana vertebrala a infrastructurii de comunicatii de pe pietele occidentale", conform ECFR.


In final, autoritatile din Occident au ajuns la concluzia ca este un risc prea mare ca grupurile chineze Huawei si ZTE sa fie lasate sa furnizeze echipamente pentru retelele 5G din SUA si UE.



Statele Unite au acuzat Huawei si ZTE ca sunt pericole la adresa securitatii nationale. Alte state au arestat spioni chinezi care lucrau la filialele Huawei, precum Polonia, in vreme ce lobbystii Huawei din Belgia au ajuns sub lupa serviciilor secrete, dupa cum scria Politico.


Romania a interzis, la randul ei, integrarea echipamentelor Huawei in retelele 5G, iar recent grupul chinez a dat in judecata statul roman din cauza excluderii, conform Hotnews.


Problema TikTok


Aceeasi problema a fost ridicata recent si in cazul retelei sociale TikTok, detinuta de grupul chinez Bytedance.


Camera Reprezentantilor din SUA a votat in luna martie o lege prin care grupul e obligat sa vanda TikTok astfel incat aplicatia sa nu mai fie detinuta de o companie din China.


,,China comunista este cel mai mare dusman geopolitic al Americii si foloseste tehnologia pentru a submina in mod activ economia si securitatea Americii", spunea la acel moment Mike Johnson, presedintele Camerei Reprezentantilor.


FOTO: Profimedia Images

Ca si in cazul Huawei, problema o constituie legislatia chineza, care obliga toate companiile chinezesti sa partajeze cu organele judiciare informatii despre utilizatorii lor in cadrul investigatiilor.


Astfel, date sensibile ale utilizatorilor din intreaga lume pot ajunge la serviciile de spionaj din China.


Iar aceasta legislatie poate fi folosita oricand si in cazul masinilor, mai ales ca acestea sunt tot mai inteligente si colecteaza tot mai multe date despre posesorii si pasagerii lor.


Investigatie de securitate nationala in SUA


Statele Unite au anuntat pe 1 martie deschiderea unei investigatii pentru a analiza daca masinile chinezesti sunt un pericol la adresa securitatii nationale, conform Reuters.


Ministerul chinez de Externe a respins acuzatiile si a spus ca masinile chineze sunt populare la nivel mondial nu din cauza ,,asa-numitelor practici incorecte", ci pentru ca sunt sunt competitori puternici si inovativi.


Iar Asociatia Chineza pentru Autoturisme a spus ca, din toate masinile cu senzori inteligenti, este incorect sa fie tintite doar masinile produse intr-o singura tara.


ECFR cere reglementarea cat mai rapida a masinilor electrice chinezesti in UE, pana cand acestea devin tot mai prezente, la fel cum a fost reglementata situatia si in cazul 5G.


Comments