Taximetristii se pregatesc de proteste in fata Primariei Capitalei. Acuzatii GRAVE aduse edilului Ni...

"In Capitala, taximetristii sunt controlati si, daca nu au autorizatiile avizate, sunt amendati si li se ridica placutele de inmatriculare, cu toate ca am facut demersuri, inca de la preluarea mandatului actualului Primar General, incercand sa discutam problemele din activitatea de taxi si inchiriere auto, precum si problema transportului de persoane intre Bucuresti si Ilfov. (...) Cele 5.000 de autorizatii sunt in continuare tinute la sertar, desi, conform Legii 38/2003 ar fi trebuit scoase la atribuire imediat. Ceea ce face Nicusor Dan de cand a preluat mandatul de Primar General, demonstreaza ca are in plan distrugerea taximetriei, cu orice pret, pentru a face mai mult loc pe piata firmelor de ride-sharing, incalcand principiile Legii concurentei", a declarat Mircea Manolache, vicepresedintele COTAR, intr-un comunicat de presa.Potrivit sursei citate, PMB a emis peste 10.000 de autorizatii de taxi, dintre care, mai mult de jumatate, sunt retrase sau depuse de cei care le-au detinut, din diverse motive."Din cele circa 5.000 de taxiuri ramase in piata, mai mult de jumatate nu au autorizatiile avizate nici pana in prezent, desi dosarele de avizare s-au depus pana la data de 28 februarie 2020. Pe raza municipiului Bucuresti exista, astazi, de peste patru ori mai multe masini care circula in regim de ride-sharing (transport alternativ) decat taxiuri - cu peste 20.000 de autorizatii (copii conforme). Dincolo de incalcarea, cu buna stiinta, a legislatiei, Primaria Capitalei contribuie si la o gaura in bugetul statului, pentru ca firmele de taxi platesc mult mai multi bani (din toate taxele si impozitele) decat multinationalele care fac ride-sharing", mai arata sursa citata.In conditiile date, acestia ameninta cu protestele in fata PMB, unde spun ca vor sta "pana se vor clarifica si se vor rezolva" toate problemele.

"Vom actiona si in instanta PMB si Consiliul General, pentru incalcarea prevederilor legale si favorizarea concurentei, prin abuz in serviciu in forma continuata. De asemenea, vom calcula prejudiciul cauzat firmele de taxi, in tot acest timp, prin neavizarea autorizatiilor, urmand sa cerem, in instanta, plata acestuia. Vom depune plangere la Consiliul Concurentei, la Parchetul General si la DNA, pentru a se cerceta ce anume i-a determinat pe factorii de decizie din PMB sa favorizeze firmele de ridesharing (transport alternativ), prin limitarea nelegala a autorizatiilor pentru taxi", a afirmat Vasile Stefanescu, presedintele COTAR.Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania are ca membri federatii si asociatii din randul transportatorilor de persoane, transportatorilor in regim de taxi si inchiriere, scolilor de conducatori auto si unitatilor reparatoare.

Comments