Toto Dumitrescu si Simona Voicu se alatura distributiei serialului Lia – Sotia sotului meu, de la An...

Noi nume se alatura distributiei celui mai nou serial de fictiune produs de Ruxandra Ion si Dream Film Production, Lia - Sotia sotului meu, difuzat in fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1. Toto Dumitrescu va juca rolul unui pilot de curse la VorGroup, in vreme ce pe Simona Voicu telespectatorii o vor putea urmari in rolul unei menajere atente la tot ce se discuta in casa Vornicu.

Absolvent al sectiunii Theatre and Performance la Goldsmiths University of London, in anul 2019, Toto Dumitrescu a debutat inca din 2014, in coproductia romano-americana Love by Design. De curand, telespectatorii l-au putut urmari in serialul de la Antena 1, Adela, unde a interpretat rolul lui Floppy, un tanar care si-a petrecut intreaga copilarie la orfelinat, dar caruia viata i-a suras cand se astepta mai putin.

"Sunt extrem de bucuros ca am fost ales sa joc in cel de al doilea proiect al meu ce poarta semnatura doamnei Ruxandra Ion. Este o provocare, desigur, sa-i dau viata personajului Marius (sau Mike, dupa idolul lui, Michael Schumacher). Fiind pilot de curse, circuitul si masina sunt totul pentru el. Mi-a fost usor sa exprim aceasta pasiune pe care o poarta el pentru meseria lui, deoarece am gasit in mine acea dragoste pentru vocatia mea, cei drept, diferita (actoria). Construind acest personaj, am avut grija sa-i dau anumite nuante si trasaturi de caracter specific, incat sa nu semene cu nimic din ce am mai jucat eu!", a dezvaluit Toto Dumitrescu despre personajul sau din serialul de la Antena 1.

Simona Voicu
Simona Voicu

Tot de joia aceasta, Simona Voicu se alatura distributiei serialului de la Antena 1. Absolventa a UNATC, la clasa prof. Dem Radulescu, in 2002, actrita a putut fi urmarita pe scenele mai multor teatre, pentru ca ulterior sa devina creator de spectacole de Teatru Interactiv pentru copii. In Lia - Sotia sotului meu, telespectatorii o vor putea urmari dandu-i viata Nelei, o menajera din casa Vornicu, mereu atenta la ce se discuta si determinata sa foloseasca informatiile in beneficiul propriu. Cu aceasta ocazie, Simona va fi colega de platou cu fiul ei, Andrei Voicu, actorul care il interpreteaza pe Robi, fiul lui Petru (Stefan Floroaica).

"Nela este un personaj savuros, pe care publicul il va indragi, asa cum il indragesc si eu. E o femeie simpla, modesta, dar foarte indiscreta. Isi baga mereu nasul unde nu-i fierbe oala, de aceea face si multe gafe amuzante. Nela incearca sa se „descurce” si crede ca „s-a ajuns” aici, in casa Vornicu. Rolul meu din "Lia – sotia sotului meu" este un dar pe care l-am primit cu emotie, dar si cu mare bucurie. Sa fii alaturi de actori atat de talentati si experimentati este cu siguranta o provocare, indiferent de varsta la care vine aceasta!", a dezvaluit Simona Voicu.

Serialul care poate fi urmarit in fiecare joi, la Antena 1, aduce in prim plan o poveste de iubire unica, dar incercata de tradari si minciuni. In incercarea de a triumfa, iubirea adevarata se va lovi si de aceasta data de o multime de obstacole si pericole. Va fi oare puterea destinului suficienta pentru un final fericit? Aceasta este intrebarea care isi va gasi raspunsul in curand la Antena 1.

Articolul Toto Dumitrescu si Simona Voicu se alatura distributiei serialului Lia – Sotia sotului meu, de la Antena 1 apare prima data in BRAVO net.

Comments