Traian Basescu a depus juramantul de cetatean al R. Moldova

Traian Basescu a depus juramantul de cetatean al R. Moldova

Traian Basescu a depus juramantul de cetatean al R. Moldova

Fostul președinte Traian Băsescu și soția sa, Maria, au depus joi jurământul de credință la Ambasada Republicii Moldova din București, cei doi dobândind și cetățenia moldovenească.

Ceremonia a fost oficiată de ambasadorul Mihai Gribincea.

Băsescu s-a declarat extrem de mulțumit că a reușit să își realizeze visul de a avea cetățenie valabilă pe tot teritorul de la granița de vest a României și până la Nistru. De asemenea, fostul șef al statului a precizat că nu este sigur dacă va putea vota la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale de pe 13 noiembrie.
„Îi mulțumesc președintelui Timofti, care prin decret mi-a acordat dreptul să devin cetățean al Republicii Moldova. O republică dragă mie ca și țara mea, o republică de care mă simt legat prin cultură, educație, limbă și mai ales prin solidaritate. Solidaritatea a fost aceea care m-a făcut în ultimii 10 ani să întreprind acțiuni în favoarea cetățenilor Republicii Moldova și a parcursului european, a cărei independență România a recunoscut-o prima. Sigur relația bilaterală, dincolo de a fi una de suflet între cetățenii Moldovei și României, a avut urcușuri și coborâșuri, dar îmi aduc aminte cu plăcere de momentele când ne-am putut sprijini unii pe alții (…) Obligația noastră este să continuăm să susținem creșterea Republicii Moldova. Astăzi o să închei aici și sunt mândru că mi-am îndeplinit visul de a avea cetățenie valabilă de la vest până la Nistru”, a declarat Traian Băsescu, citat de Agerpres.

La ieșirea din sediul ambasadei, Traian Băsescu a fost așteptat de un grup de simpatizanți și susținători.

Comments