Transportul
feroviar din Israel, blocat de jocuri politice si concesii religioase

Transportul feroviar din Israel, blocat de jocuri politice si concesii religioase

Transportul feroviar din Israel, blocat de jocuri politice si concesii religioase

Autorităţile israeliene au suspendat operaţiunile de întreţinere şi reparare ale căilor ferate pentru ziua de sâmbătă, considerată zi sacră în religia ebraică. Din această cauză o linie de cale ferată care face legătura între nordul şi sudul ţării a fost inutilizabilă şi în cursul zilei de duminică, atunci când transportul feroviar este utilizat în mod normal de zeci de mii de persoane.

Iniţiativa a aparţinut unor legislatori din două partide ultra-evreieşti, ambele făcând parte din coaliţia de guvernare condusă de partidul lui Netanyahu, Likud. 

O secţiune de cale ferată situată la nord de Tel Aviv a fost închisă temporar vineri seară pentru lucrări de mentenanţă, însă acestea nu au putut începe până duminică, deoarece Sabatul evreiesc începe vineri seara şi este respectat până la răsăritul Soarelui de duminică. Autoritatea feroviară din Israel a fost nevoită să suspende circulaţia feroviară care traversa acel segment pentru majoritatea zilei de duminică, până la repararea acestuia.

Astfel, aproximativ 150.000 de persoane care se întorceau din vacanţe, vizite la rude sau soldaţi care reveneau la baze după permisie s-au văzut nevoite să folosească alte alternative, multe înghesuindu-se în autocare suplimentare puse la dispoziţie pentru această ocazie. 

Premierul Netanyahu a dat vina pe ministrul israelian al Transporturilor, Yisrael Katz, care este membru al partidului Likud şi care a insistat pentru suspendarea tuturor operaţiunilor de stat în zilele de sâmbătă. Şeful guvernului israelian l-a acuzat pe Katz, un rival la conducerea partidului, că ar dori să „deteriora imaginea publică” a lui Netanyahu, fiind conştient de consecinţele sistării lucrărilor. 

Liniile feroviare de la companii de stat şi transportul public în comun sunt sistate în zilele de sâmbătă pentru a respecta ziua sfântă, însă lucrările necesare pentru mentenanţă şi reparaţii erau permise până la ordonanţa guvernului israelian. 

Coaliţia de guvernare de 66 de parlamentari din Israel include 13 legislatori de la două partide ultra-ortodocse, UTJ şi Casa Evreiască.

Comments