TU DECIZI. Dosar de candidat: Alin Nica, liberalul traseist care a ajuns candidat pe listele celui p...

Alin Nica este candidatul sustinut de Alianta Dreapta Unita pentru inca un mandat in functia de presedinte al Consiliului Judetean Timis. El intra in lupta impotriva lui Alfred Simonis, sustinut de Coalitie in aceasta functie in ciuda protestelor lui Alin Nica, care spera sa fie sustinut de liberali. In urma scandalului in care a afirmat ca, citez, ,,mai bine imi tai o mana decat sa semnez o candidatura a domnului Simonis", liberalul a fost demis de la sefia filialei PNL din judet, asa ca si-a negociat sustinerea unei alte aliante.

A trecut fara sa stea pe ganduri in tabara lui Ludovic Orban, despre care cu doar trei ani inainte spunea ca ,,Ii recomand sa fie mai atent cu cine se asociaza, pentru ca persoanele cu comportament interlop nu au ce cauta intr-un partid liberal". Tot in 2021, se lepada de Orban, spunand ,,Ludovic Orban nu mai este presedintele meu PNL".

Imediat, anuntul sustinerii lui a starnit insa un nou scandal, de aceasta data in USR, dupa ce liderul filialei din Timis, vicepresedinte al Consiliului Judetean, a anuntat ca nu il va sustine pe Nica. Fostul liberal a fost cercetat de ANI pentru conflict de interese, fals in declaratii si folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane, insa dosarul a fost clasat.

A fost acuzat ca, desi conduce un intreg judet, petrece doar cateva ore pe zi in birou si ca rudele sale fac combinatii imobiliare in comuna in care a fost primar timp de 16 ani. De altfel, potrivit declaratiei sale de avere, detine nu mai putin de 14 terenuri cu o suprafata totala de peste 40 de hectare, 4 case, un apartament si doua masini.

In plus, anul trecut a decontat din banii statului cheltuieli de deplasare in valoare de peste 30.000 de euro.

TU DECIZI. Dosar de candidat: Vasile Dincu, membrul din caracatita de la Cluj care se vrea europarlamentar

Comments