Ultima eclipsa de Luna din acest an va putea fi vazuta in Romania

Ultima eclipsa de Luna din acest an va putea fi vazuta in Romania

Spectacolul unei eclipse partiale de Luna va fi vizibil pe cer senin in America de Nord si America de Sud marti seara si in Africa si Europa, miercuri dimineata, potrivit News.ro. La Bucuresti, Luna va aparea chiar in timp ce iese din penumbra, potrivit Observatorului Astronomic ,,Amiral Vasile Urseanu".

Miercuri, eclipsa va putea fi urmarita de la ora 3.39 si se va incheia la ora 7.05. Maximul eclipsei va fi la ora 5.44.

O eclipsa partiala de Luna are loc atunci cand Pamantul trece intre Soare si Luna, aruncand o umbra care intuneca o parte a ei si pare sa o inghita.

Deoarece Luna va fi mai aproape de Pamant decat de obicei, va aparea putin mai mare pe cer.

,,O mica parte din lumina soarelui este blocata, astfel ca Luna va fi putin mai slaba", a declarat Valerie Rapson, astronom la Universitatea de Stat din New York la Oneonta.

Pamantul, luna si soarele se aliniaza pentru a produce o eclipsa de soare sau de luna de patru pana la sapte ori pe an, potrivit NASA. Aceasta eclipsa de luna este a doua si ultima a anului, dupa o usoara intunecare in martie.

In aprilie, o eclipsa totala de soare a invaluit in intuneric anumite orase din America de Nord.

Pentru a vedea o eclipsa de luna nu este nevoie de protectie speciala a ochilor. Observatorii pot privi luna cu ochiul liber sau pot opta pentru binocluri si telescoape pentru a o vedea mai de aproape.

,,Pentru a observa micsorarea subtila a lunii in timp, puteti sta afara cateva ore sau puteti face observatii de mai multe ori pe parcursul serii", a declarat KaChun Yu, curator la Muzeul de Stiinta si Natura din Denver.

,,De la un minut la altul, s-ar putea sa nu vedeti prea multe", a spus Yu.

Pentru o priveliste a Lunii mai uimitoare, observatorii cerului isi pot stabili calendarul pentru 13 martie. Luna va fi complet eclipsata de umbra Pamantului si va fi vopsita in rosu de lumina solara care este filtrata prin atmosfera Pamantului.

Sursa foto: Dreamstime

Comments