Un an de la atacurile de la Paris| Ceremoniile de comemorare, conduse de presedintele Hollande si pr...

Preşedintele Francois Hollande a condus duminică împreună cu primarul Parisului, Anne Hidalgo,  ceremoniile de comemorare consacrate atentatelor de la 13 noiembrie 2015, dezvelind plăci comemorative, în toate zonele în care au avut loc atacurile teroriștilor, soldate cu 130 de morți, printre care s-au aflat și doi români.

Prima ceremonie a avut loc la Stade de France, unde preşedintele a dezvelit o placă în memoria lui Manuel Colaco Dias, singura persoană ucisă atunci când un atacator sinucigaş s-a detonat în faţa stadionului. Dias a murit în explozia jihadistă, care a fost atât de puternică încât a zguduit fundaţia Stade de France, unde avea loc o partidă între echipele naţionale din Franţa şi Germania

Șeful statului a dezvelit, fără să pronunțe vreo alocuțiune, această placă pe poarta D a stadionului, din Saint-Denis, în memoria lui Manuel Dias, ucis de explozia unei bombe acționate de un atacator-kamikaze. După un minut de tăcere și depunerea unei jerbe de flori, fiul victimei a citit un text în care a făcut apel la „toleranță” și „inteligență”.

Placa comemorativa de la Stade de France

Apoi Hollande și  primarul Parisului, Anne Hidalgo, însoțiți de mai mulți miniștrii, au mers în zona cafenelelor. Ei au dezvelit o altă placă comemorativă lângă cafeneaua „La Belle Equipe”,  în cadrul unei alte ceremonii în memoria victimelor, unde au pierit și cei doi români, Ciprian Calciu (32 de ani), din Tulcea, şi Mariana Lăcrămioara Pop (29 de ani) din Baia Mare. Apoi, o altă placă a fost dezvelită  lângă barul ‘A „La Bonne Bierre”.

A treia placa a fost dezvelită la barul 'A La Bonne Bierre'

Holland și primarul Parisului au condus ceremoniile

Ceremoniile de comemorare au continuat  la restaurantele Le Carillon, Le Petit Cambodge, A la Bonne Bière, Casa Nostra, Belle Equipe şi Comptoir Voltaire, situate în arondismentele X şi XI. Apoi s-au depus  jerbe de flori şi s-a ținut un minut de tăcere.

O altă placă comemorativă a fost dezvelită la cafeneaua 'La Belle Equipe'

Ulterior, aceștia au plecat la sala de concerte Bataclan, unde a venit și ambasadorul SUA la Paris. Cei prezenți au ținut un minut de reculegere, iar apoi șeful statului a ridicat steagul Franței de pe ultima placă comemorativă. Pe aceasta stă scris: „În memoria victimelor rănite și ucise la 13 noiembrie 2015. Pentru cele 90 de vieți ce au fost curmate în acest loc”, urmând apoi numele tuturor celor care au pierit aici.

Un an de la atacurile de la Paris | Cronologia celor mai sângeroase atentate din istoria Franței

Holland și primarul Parisului, la dezvelirea plăcii din fața sălii Bataclan

Ceremonia a continuat cu  lansarea de baloane în fața primăriei din arondismentul al unsprezecelea al Parisului.

Un an de la atentatele de la Paris. Starea de urgență va fi prelungită

Tot în memoria victimelor, sala de concerte Bataclan a fost deschisă sâmbătă seara, cu un concert susținut de cântărețul britanic Sting. Mulţimea a început să plângă în timpul primei melodii.

”Este pentru prima dată în ultimul an când sunt într-un spaţiu public. Nu am putut să intru la cinema sau la vreun concert, iar cumpărăturile mele sunt livrate la uşă – am preferat de multe ori să stau în locuinţa mea. În seara asta preiau din nou controlul asupra vieţii mele. Este o datorie, este o obligaţie pe care o am să fiu aici – pentru că alţi 90 de oameni nu pot fi prezenţi”, a declarat Aurelien, un francez care a supravieţuit masacrului de la Bataclan.

Un an de la atentatele de la Paris. Sting, concert la Bataclan: „ Nu îi vom uita niciodată”

Comments