Un avion cu 157 de persoane la bord s-a prabusit in Etiopia. Nu exista niciun supravietuitor

Un avion cu 157 de persoane la bord s-a prabusit in Etiopia. Nu exista niciun supravietuitor

Un avion cu 157 de persoane la bord s-a prabusit in Etiopia. Nu exista niciun supravietuitor

UPDATE: Toți cei aflați la bordul avionului care s-a prăbușit pe drum spre Nairobi, Kenya, au murit, a anunțat un purtător de cuvânt al companiei aeriene.

"Nu există supraviețuitori la bordul zborului, care a transportat pasageri din 33 de țări", a declarat compania de stat etiopiană Broadcasting Corporation, citând o sursă neidentificată la compania aeriană, potrivit independent.co.uk.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un avion Ethiopian Airlines despre care se crede că avea peste 150 de persoane la bord s-a prăbuşit duminică, au anunţat compania aeriană şi biroul prim-ministrului etiopian, citate de DPA. 

Zborul ET 302 între Addis Ababa şi capitala Kenyei, Nairobi, s-a prăbuşit lângă oraşul Bishoftu, la aproximativ 50 de kilometri sud-est de Addis Ababa, a declarat compania aeriană într-un comunicat. 

Boeingul 737, despre care se presupune că avea la bord 149 de pasageri şi opt membri ai echipajului, a decolat la 8.38 ora locală (5.38 GMT) de pe Aeroportul Internaţional Bole. Contactul cu aparatul a fost pierdut câteva minute mai târziu, potrivit comunicatului. 

Operaţiunile de căutare şi salvare sunt în desfăşurare, dar informaţii despre victime nu sunt încă disponibile, a declarat compania aeriană. 

"Biroul prim-ministrului, în numele guvernului şi al poporului Etiopiei, doreşte să-şi exprime condoleanţele cele mai profunde 
familiilor celor care i-au pierdut pe cei dragi la bordul Boeingului 737 Ethiopian Airlines efectuând o cursă regulată către Nairobi, Kenya, în această dimineaţă", a declarat biroul premierului Abiy Ahmed într-o postare pe Twitter. 

Cauza prăbuşirii avionului era necunoscută duminică dimineaţă.

Comments