Un copil de trei ani, care s-a pierdut in taigaua siberiana, a fost gasit dupa trei zile, in viata

Un copil de trei ani, care s-a pierdut in taigaua siberiana, a fost gasit dupa trei zile, in viata

Un copil de trei ani, care s-a pierdut in taigaua siberiana, a fost gasit dupa trei zile, in viata

Ţerin, în vârstă de trei ani, a dispărut din locuinţa sa, din satul izolat Tîva, din sudul Siberiei, în weekend.

Potrivit primelor informaţii, copilul fusese lăsat nesupravegheat şi a început să alerge câinii familiei, care l-au condus în taiga – o pădure dintre tundră şi stepe, populată cu numeroase animale sălbatice, de la urşi la lupi, râşi şi vulpi.

Trei zile de căutări la care au luat parte peste 100 de poliţişti şi voluntari, ajutaţi de câini şi de elicoptere, nu au dus la niciun rezultat.

În cele din urmă, băiatul l-a auzit pe unchiul său strigându-l şi a răspuns. Se afla la câţiva kilometri distanţă de casa sa.

Primul lucru pe care l-a cerut Ţerin a fost maşinuţa sa de jucărie, potrivit presei locale.

Copilul a supravieţuit, probabil, pentru că nu a intrat în panică, a declarat un voluntar implicat în operaţiune. În prima zi, el a mâncat ciocolata pe care o avea în buzunar, după care s-a aşezat într-un loc uscat, sub un copac, şi a adormit.

După cum era de aşteptat, presa l-a poreclit Mowgli, scrie Reuters. 

Comments