UN NOU INCEPUT Deschiderea noului an scolar

UN NOU INCEPUT – Deschiderea noului an scolar la Seminarul din Baia Mare

UN NOU ÎNCEPUT Luni, 12 septembrie, PS Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia deschiderii noului an şcolar la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare.

UN NOU ÎNCEPUT Sărbătoarea începerii noului an şcolar la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare se face de mai mulţi ani în prezenţa Preasfinţitului Părinte Iustin Sigheteanul.

Acesta oficiază, în fruntea unui sobor de preoţi, Sfânta Liturghie, la care participă elevii celor două specializări, teologie ortodoxă şi ştiinţe ale naturii.

Din anul 2014, de când avut loc fuziunea dintre Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Iosif Mărturisitorul” şi Liceul Teoretic Sanitar a devenit o tradiţie ca începutul de an şcolar să aibă loc în Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare.

Alături de cei 550 de elevi de la cele două specializări, la Sfânta Liturghie şi la slujba de Te Deum au participat şi cele 52 cadre didactice şi părinţii elevilor, precum şi cei 112 boboci, câţi sunt în cele 4 clase cu două specializări.

În anul şcolar 2014-2015, Seminarul Teologic “Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare a fuzionat cu Liceul Sanitar din municipiu, rezultând o singură unitate şcolară.

Din sobor au făcut parte pr. lect. univ. dr. Marius Nechita, directorul Seminarului, pr. prof. Florin Hoban, inspector şcolar pentru judeţul Maramureş, pr. dr. Petrică Aurelian Covaciu, profesor de muzică, preoţi profesori şi preoţi slujitori ai Catedralei Episcopale.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de seminarişti, conduşi de pr. prof. drd. Andrei Baboşan.

În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot diaconul Ioan Claudiu Pop, pe seama Parohiei Ciolt, ca urmare a concursului organizat de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, la care a participat şi a luat nota cea mai mare. Tot în timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon tânărul teolog Radu Gheorghe Maxim.

Mesajul Preafericitului Patriarh Daniel a fost citit de directorul Seminarului, pr. lect. univ. dr. Marius Nechita.

La finalul slujbei de Te Deum, P.S. Iustin a oferit celor doi directori, prof. Daiana Breban şi pr. prof. lect. univ. dr. Marius Nechita, Monografia-album a Protopopiatului Baia Mare, pentru a face parte din biblioteca şcolii.

P.S. Iustin Sigheteanul a vorbit elevilor despre Biserica – şcoală pentru toată viaţa, despre Biserică – Şcoală şi Biserica – Spital.

„În lumea aceasta tineretul este manipulat foarte frecvent şi se încearcă să fie dus spre o direcţie care nu o să-i aducă fericirea şi pacea sufletească, şi nici împlinirea şi nici succesul în viaţă, a spus P.S. Iustin Sigheteanul. O educaţie adevărată este aceea în care şi sufletul, şi inima, şi mintea, adică toată fiinţa, sunt antrenate în procesul educaţional. Ori numai prin credinţă şi ştiinţă la un loc omul poate fi educat în chip desăvârşit. Biserica tocmai acest lucru face.”

6e7c8f13a66046528b34b21ec4a36be561c4c96b4af04a3d9636b02e02eb5d43a481ee7581014be8b20444372a99c3fcdfbc1107420041a8bfbccba162e3ba92cfb077be1ded46959ef844a475cae25b
9dd550a3ef1243b5832f6caf528cdec3

Comments