UPDATE Hochei: CSM Dunarea Galati a castigat Cupa Romaniei, dupa prelungiri

UPDATE Hochei: CSM Dunarea Galati a castigat Cupa Romaniei, dupa prelungiri

CSM Dunărea Galați a câștigat Cupa României la hochei pe gheață, după ce a învins-o pe SC Miercurea Ciuc cu scorul de 6-5 (0-1, 0-2, 5-2, 1-0), în prelungiri, în finala desfășurată vineri seara pe Patinoarul Olimpic din Brașov.

Campioana en titre și-a adjudecat trofeul pentru a doua oară, la distanță de 28 de ani, după ce a cucerit prima oară Cupa României în 1988.

SC Miercurea Ciuc, deținătoarea trofeului, a condus în finală cu 3-0, 4-3 și 5-4, dar a fost egalată de fiecare dată și a cedat în prelungiri.

Pentru învingători au înscris Botond Flinta (41:56, 58:22), Levente Lorincz (46:03), Ondrej Rusnak (47:31, 69:43) și Robert Krajci (50:21). Golurile ciucanilor au fost marcate de Imre Janos (17:40), Michal Korenko (38:18), Tamas Farkas (39:02), Nathan Miles Campbell (49:15) și Zsombor Antal (57:11).

În finala mică, ASC Corona Brașov a dispus de Progym Gheorgheni cu scorul de 7-2 (2-1, 3-0, 2-1). Pentru echipa gazdă au punctat Tomas Klempa (12:40), Csanad Fodor (17:18, 34:50), Bryan Andrew McGregor (29:29), Ian McDonald (37:34), Roberto Gliga (41:06) și Zsolt Peter (56:22), iar pentru Progym au punctat Csaba Daradics (14:47) și Dimitri Koviazin (41:56).

AGERPRES (AS-editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comments