Valeriu Nicolae: PLUS risca sa devina o secta, USR are probleme si mai mari, Dan Barna e un om polit...


Activistul pentru drepturile romilor si fostul consilier al lui Dacian Ciolos, Valeriu Nicolae, denunta, intr-un editorial in Libertatea, pupincurismul practic in institutiile publice romanesti si internationale si atrage atentia asupra pericolelor la care se expun USR si PLUS.


Pentru marea majoritate a noastra, ne este foarte greu sa acceptam ca suntem in mod consecvent prosti. Tendinta fireasca este fie sa uitam toate tampeniile pe care le-am spus si facut, fie sa le reimaginam ca perle de genialitate neintelese. Orice chestie pe care am nimerit-o de la scorul unui meci de fotbal pana la starea vremii este o dovada indubitabila a geniului nostru.


Partidele, primariile, ministerele, Comisia Europeana, Parlamentul European, ONU, Consiliul Europei (si probabil oricare alta organizatie internationala de acest fel) sunt bantuite grav de pupincurism desantat si de o frica paralizanta de a incerca orice lucru care pare sau suna riscant.


Adaptarea la un discurs ingrozitor de plictisitor este, din pacate, obligatorie daca iti doresti o cariera linistita in interiorul acestor institutii. Aceasta adaptare va fi facilitata de folosirea unui jargon menit sa fie inteles doar de ,,alesii" din interiorul acestor institutii, jargon adesea imposibil de priceput de marea majoritate a cetatenilor.


Cultura lor institutionala a fost adaptata diversilor politicieni loviti de sindromul Regelui Soare si nu spiritului critic, democratiei sau dezbaterii argumentate. Promovarea in institutiile mentionate depinde adesea de abilitatea de a slavi pe cine trebuie si de a infige cutite in spate celor care ar putea sa impiedice ascensiunea dorita. Meritocratia joaca in cel mai bun caz un rol marginal. Desigur, exista si exceptii.


Toate institutiile de mai sus sunt in experienta mea o uriasa camera de rezonanta. Desi absolut socant la inceput, pupincurismul generalizat devine incet, incet acceptabil si, pe masura ce se acumuleaza oboseala (mare parte a liderilor, demnitarilor si directorilor muncesc mult peste limitele normale zilnice), un lucru chiar de dorit.


Satul de permanenta vanatoare a presei si a adversarilor politici dupa scandal, gafe si dovezi ale incompetentei, politicianul/demnitarul in cauza va cauta, in general, comfortul celor care il apreciaza. O buna parte dintre acestia sunt oportunisti ,,specializati" in slavire.


Demnitarul care are o pozitie de putere, indiferent de cat de prost sau mediocru este va fi inconjurat de sicofanti gata in orice moment sa-i sufle in dos. De aici si pana la plutirea pe norisorii preasfinteniei si a alesului lui Dumnezeu este o cale scurta.


Cazul doamnei Viorica Dancila, cel al domnului Pop, cazul magnificului domn Andrusca sunt probabil cele mai stridente si dovada ca, oricat de prost sau mediocru ai fi, cu PSD, Dragnea si cu un pic de noroc poti ajunge orice in Romania.


Foarte rar apar politicieni/demnitari constienti ca o combinatie de multe lucruri si mai ales noroc si nu calitatile lor extraordinare i-au adus acolo unde sunt. Si mai rar acestia se inconjoara de oameni critici capabili sa ii faca mai buni si nu mai penibili. Cazul domnului Iohannis, dar si cel al domnului Orban sunt si ele evidente cand vine vorba de penibil.


Partidele noi nu sunt deloc lipsite de aceste probleme. In cazul PLUS, asteptarile exagerate de la Dacian Ciolos, cat si concentrarea puterii partidului in oamenii de la Bruxelles sunt riscuri prost negociate de conducerea partidului.


PLUS risca sa devina o secta daca nu reuseste sa puna la punct mecanisme institutionale capabile sa schimbe directia actuala. Succesul in partid ar trebui sa depinda de lucrurile facute in trecut si abilitatile profesionale si nu de capacitatea de a impresiona conducerea partidului.


Zeci de ani de birocratie europeana si internationala au si efecte negative foarte serioase. Incapacitatea de a crea sau intra intr-un conflict, limbajul neadecvat, comunicarea rigida, respectul exagerat pentru ierarhie, reticenta la inovatie sunt toate probleme oarecum firesti pentru care trebuie gasite solutii institutionale. Recunoasterea acestor probleme ar fi un prim pas.


USR are probleme si mai mari, din cauza unui management cel putin haotic. Din pacate, Dan Barna, un lider decent, este un om politic mort din cauza erodarii un pic prea rapida la conducerea partidului.


Faptul ca inca exista partidul este o dovada clara a faptului ca sunt indeajuns de multi oameni foarte buni in partid si nu se datoreaza deloc unei conduceri inspirate a partidului. Tendinta sefilor diverselor factiuni din USR nu este insa deloc lipsita de problemele pe care le-am mentionat mai sus.


In conditiile in care ambele partide constituie cel mai mare pericol pentru un stat care pute de pile, coruptie si incompetenta si pentru televiziunile dominate de oameni dependeti de banul public si relatiile cu sistemul, posibilitatea de a avea acces la mijloacele de ,,informare" in masa este si ea foarte mult redusa.


PSD a fost nevoit sa inteleaga ca fara o comunicare foarte buna partidul risca sa dispara. Liderii PSD se bat pentru a supravietui, caci e putin probabil ca un control financiar serios in fief-urile baronilor PSD, coloana vertebrala a partidului, nu ar duce la puscarie pentru marea lor majoritate. PNL nu sta nici el mult mai bine la acest capitol si investitia nesimtita a guvernului in ,,comunicare" dovedeste asta.


In acest moment, atat PLUS, cat si USR, desi au o prestatie cel mult mediocra, sunt inca bine. Fara niste schimbari rapide si atragerea unor oameni foarte buni si diferiti de ceea ce au acum in conducerile partidelor si mai ales la comunicare riscurile de disparitie de pe scena politica sau irelevanta sunt mari. Plecarea rapida a lui Moise Guran dovedeste insa ca nu va fi deloc usor.


foto: Dacian Ciolos/Facebook


Comments